S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Editorial

xx

 

Este aceeasi intrebare pe care mi-am pus-o si in momentul in care s-a pus problema existentei acestui site. Raportat personal, n-as fi gandit posibilitatea acestui proiect, cum nu am gandit real nici potentialul unui festival major open air ce inevitabil sau nu, a adus dupa sine cateva schimbari relevante, atat pe parte de ce trupe concerteaza in Romania, cat si numarul de evenimente organizate. Despre trupe si evenimente am sa povestesc totusi alta data.

 

Raportat la acest scenariu, am cantarit daca dupa mai bine de sapte ani de activitate in domeniul online, o patura virtuala pe alocuri fortata intr-o coexistenta cu ce inseamna muzica rock, ar fi cazul sa revin intr-un spatiu in care lucrurile au devenit la un moment dat foarte dificil de manevrat. Si o spun fortat pentru ca apare acel moment cand pasiunea se dovedeste o unealta insuficienta pentru existenta, iar existenta unor compromisuri este inevitabila, situatii pe care nu le accepti, momente pe care le constientizezi drept necesare si totusi impotriva firii tale morale. Sigur, depinde si de asteptari sau scopuri, asa cum un prieten imi tot spune: zero asteptari inseamna zero dezamagiri.

Mi-a suras mult ideea expansiunii numelui Rockstadt. De la un mic bar in Brasov, astazi a devenit un nume asociat cu ce inseamna scena rock/metal din Romania si un brand ce si-a extins clubul, a dat nastere conceptului Rockstadt Extreme Fest, in paralel lucrand la o sala de repetitii, un studio, dar si camere de dormit dotate cu dusuri, o premiera pentru un club din Romania. Totul pentru fenomen si pentru formatii.

Tragand aceasta concluzie, de ce Rockstadt.ro? Pentru exact aceste doua lucruri: fenomen si formatii. Nu vad un secret dizolvarea platformei online destinata formatiilor si cluburilor. Posibilitatile in acest moment se numara pe degete, fie platforme online ce nu pot fi dezvoltate din lipse de resurse si personal, fie platforme ce si-au schimbat treptat politica in una de promovare interioara, facand in paralel tranzitia catre un loc informativ pentru a-si promova propriile concerte si informatii. Aceasta situatie nu este de judecat de noi. Realmente, in acest context ramane Facebook, a carui sistem de implementare pune mai nou bete in roate pentru tot ce inseamna industrie muzicala.

Consider ca e nevoie de o schimbare. Nu spun neaparat ca aceasta va fi schimbarea, poate va fi un experiment fara succes. Insa cu siguranta vom face tot posibilul pentru a fi imboldul. Ce ar trebui sa insemne Rockstadt.ro? L-am gandit ca o idee sincera, un 'free thinking music webzine' pentru ca asta se vrea, un loc unde toata lumea poate fi promovata, in mod egal, fara a avea factori externi decisivi. Un loc in care vom incerca sa creem o mult necesara retea nationala de cluburi, nu prin mailuri si promisiuni, ci prin discutii directe la fata locului si prin parteneriate stabile si transparente, un loc unde trupele se vor putea autopromova, iar noi le vom oferi tot suportul necesar, fie el si de PR.

Un loc unde oameni ai industriei, organizatori sau muzicieni isi vor expune punctul de vedere prin editoriale saptamanale, un loc unde vom pune accentul - mai mult ca niciodata - pe recenzii, interviuri sau concerte, unde trupa underground va fi tratata in mod egal cu trupa ce umple o sala de mii de oameni. O platforma unde tineri dornici de a contribui isi vor expune parerile obiectiv si totodata transparent, iar noi ii vom ajuta sa faca acest lucru. Efortul investit va fi unul maxim, 7 zile pe saptamana, indiferent de context. Ramane de vazut in ce masura vom putea si ne vom permite, atat corect cat si moral, sa ajutam, probabil vom afla pana in ce punct se poate merge in spiritul echilibrului.

Cu siguranta nu reinventam roata si nici nu pot spune ca doresc acest lucru. Insa poate cel mai important lucru pe care l-am invatat in acesti ani e ca transparenta si corectitudinea raman in final cele mai importante calitati ale unui proiect, calitati pe care a trebuit sa le invat pe parcurs, desi ele nu pot fi intotdeauna puse in valoare, iar pentru binele timpuriu, cateodata trebuie sa actionezi impotriva curentului, fie ele consecinte. 

De aceasta data nu avem nimic de pierdut, decat de incercat si sa speram ca ceva, catusi de putin, se va schimba. Eu imi propun o altfel de abordare, un altfel de mod de a pune problema si de a crea, nu singur, ci impreuna. Poate ca acest concept de Free Thinking Music Webzine se poate exprima cel mai bine prin unitate. Hai sa vedem cat de departe putem ajunge, cat de mult putem schimba.

 



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva