S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Editorial

Pinholes editorial

 

Una dintre putinele glume cu basisti ce le consider amuzante zice ca oamenii astia au cu doua corzi mai putin - deci mai mult timp liber. Zis ... si facut.

 

Un editorial semnat de Sergiu Ivanov (Pinholes)

Basist in Pinholes, mi-am gasit deseori timp liber ca, pe langa necesarul prestatiei pe scena sa ma ocup si de partea ce nu tine de muzica: management, booking, PR, tehnic de scena, contact de presa si organizator. Cam tot ce pot invata cu mintea. Daca nu ai auzit inca de Pinholes, considera-i o formatie noua, de nisa, cu succes relativ in randul consumatorilor genului, cu aproape 100 de concerte in ultimii 3 ani, 2 albume lansate si un al treilea pe drum. Munca neintrerupta din ultimii trei ani de a atinge un succes multumitor pentru un grup din nordul Moldovei, m-a expus unor secrete stiute dar nespuse de nimeni cu gura mare. Ca formatie incepatoare esti fortat sa mergi in ceata o buna perioada de timp, pana cand iti dai seama ce ai gresit. Uite 5 lectii cinice pentru incepatori, din partea unui om ajuns in primul sfert al carierei sale:

5. Regele a murit ... dar totusi Traiasca Regele!

In urma cu vreo 2 saptamani, eram in Studioul de Baza din Iasi si pregateam impreuna cu trupetii mei noul lot de albume Pinholes. Lipeam copertile la mana, practic. In sala de repetitii a studioului, o formatie chinuiau medieval set-listul Nirvana - Unplugged. Pe langa rasul de politician ipocrit ce imi era indus de aceasta - „cea mai proasta prestatie de karaoke” auzita dincolo de usa, am fost totusi pus pe ganduri. Nu am fost niciodata un mare fan Nirvana. Am inteles rolul de Icon al lui Kurt Cobain si l-am acceptat. Dar dupa 20 de ani de la moartea lui, inca nu a fost gasit un inlocuitor in imaginatia colectiva?

Pur si simplu. Fie nu a aparut un artist mai bun (ma indoiesc ca nu), fie suntem noi prea lenesi sa cautam mai departe de ceea ce ne este servit. Imi aduc aminte de o replica a lui Chad Kroeger/Nickelback pentru Ultimate-Guitar, careia o sa ii dau copy/paste ca si cum l-am reprodus din memorie: „I was 13, I got a guitar and started making a lot of noise. And I thought to myself, 'Wow, this is hard!' [...]Then grunge came along and all you had to do is just kinda slam on it and make noise and not care. Suddenly it's cool to suck?! We're gonna ride this wave!” 

Poate iau prea in serios muzica, dar daca esti la inceput si vrei cu adevarat sa fii bagat in seama si sa primesti respect - omoara-ti idolii. Lasa fantomele acasa si nu mai canta ce s-a cantat deja de sute de ori. Nirvana este doar un exemplu din multe, unde nu mai exista loc de „altceva” din cauza acestor creatii grosolane ale caselor de productie internationale. Citeste, scrie, compune, sterge si studiaza-ti instrumentul. Da o sansa imaginatiei tale si stoarce din ea curiozitatea de a te descoperi. Peste cativa ani, cand te va lovi primul val al maturitatii, toata munca ta va conta. O sa poti comunica la acelasi nivel cu alti muzicieni, iar daca una/doua piese compuse de tine vor avea un oarecare succes, va conta mult mai mult pentru suflet decat orice cover introdus din orgoliu in playlist-ul de concert.

4. Trupa de deschidere.

Acum vreo 2 ani, am inceput sa avem concerte in afara Iasului. Am inteles rolul formatiei de deschidere si am acceptat cateva concerte cu Vita de Vie, Luna Amara, Travka, Robin and the Backstabbers, Fluturi pe Asfalt si altele. Practic, o toamna si o jumatate de primavara, ne-am luptat sa fim luati in serios ca si formatie. Intr-un concert in Brasov chiar am primit „titlul” de cea mai buna formatie de deschidere. Am rosit. Dar totusi, nu intelegeam de ce este necesar acest cinism din partea „mai-marilor” dar si a publicului. De ce suntem priviti de pe un cal inalt si nu ni se da o sansa serioasa si sincera. Abia anul asta, cand am inceput si noi sa avem formatii de deschidere, am inteles raceala. Incapatanati, aroganti si nepregatiti, deseori „trupa de deschidere” este definitia imaturitatii de grup. Cu atitudini rupte de undeva din analele eroilor americani mentionati mai sus, pretentii monetare ridicole/nejustificate, intarzieri incapatanate, asteptari peste masura si insulte gratuite aduse publicului, nu este de mirare ca multi si-au pierdut speranta sa mai gasesca ceva in acest efect secundar al concertului.

„Noi am fost mai buni”, „repetitie cu publicul”, „a fost vina sunetistului” sau „nu m-am auzit deloc” sunt doar cateva din cuvintele ce nu ar trebuie sa le auda cei implicati in organizarea concertului.

Sa deschizi un concert este o oportunitate foarte buna sa iti faci prieteni in industrie, sa profiti de lectii de chitara/toba (etc.) si indicatii gratuite, sa afli o parere ce te-ar ajuta in viitor in productia a noi piese. Daca te prezinti cu o atitudine defensiva, deja un artist realizat, iar toti cei de acolo ar trebui sa te recunoasca drept geniul ce crezi ca esti, o sa primesti doar umeri intorsi si taceri ciudate in prezenta ta. Sa fii pe scena este un privilegiu. Esti un manipulator al timpului, iar daca o sa canti prost, vei irosi timpul celor prezenti la concert, fie ei sub zece, zeci sau sute. Si nu te vor sustine, nu iti vor da like pe facebook, nu te vor recomanda si prietenilor lor sa va vada live, data viitoare cand aveti eveniment.

3. Public bragging ... pardon, Relations.

Facebook ne-a imbatat pe toti cu ideea ca parerea noastra conteaza. Ca, indiferent de subiect, suntem avizati sa ne dam acordul. Lucrurile sunt si mai „grave” atunci cand ai pagina formatiei de gestionat. Modestia sau obiectivitatea devin acele selfie-uri emo din liceu pe care le-ai ars intr-un tomberon in spatele blocului, ca sa nu le mai vada nimeni. A te denumi cel ce schimba industria, cea/cel mai talentat/a formatie/artist, noua cea mai tare care merita atentia formatie ce o sa iti spulbere mintea ... este foarte usor. Odata depasita o limita psihologica, like-urile se transforma parca intr-un compliment din partea mamei tale. Da, multumesc, conteaza, dar nu prea te face sa te simti mai bine. Prezenta in lumea reala si concertele bune raman mult mai mult in memoria ascultatorului/fanului decat pozele cu filtre stralucitoare si numarul de hashtag-uri. Stiu, suna evident si/sau arogant, dar chiar si asa ia in considerare ca internetul este o gaura neagra. Unde esti in competitie cu cele mai dragute pisici de pe planeta, gangan style si tampeniile motivationale ale lui Poptamas.

Facebook-ul este o platforma perfecta pentru promovare si foloseste-o ca atare. Esti in contact direct cu cei interesati. Respecta-i, pentru ca vei fi surprins cine te urmareste uneori.

2. Engleza vs Romana.

In perioada cand noi incepeam acest drum, o alta formatie isi inceta activitatea - the Mono Jacks. Auzisem despre ei o poveste, de genul ca ar fi regretat alegerea de a canta in engleza, cum 99% din concertele lor sunt in Romania. byron, la fel. Pe perioada a 5 albume au facut o tranzitie lenta si inteligenta, dinspre engleza spre romana. Si aici cred ca este detaliul ce nu il ia in considerare mai nimeni. Am ajuns intr-un punct unde, poti spune ca limba romana e la moda. Alege sa canti in engleza doar daca asa gandesti, sau asa simti. Nu spera ca odata va veni o casa de productie din strainatate si te vor alege fix pentru ca ai versuri in engleza. Situatiile cand asta s-a intamplat sunt numarabile pe degetele de la o singura mana si niciodata nu s-au concretizat. Citeam odata ca cele mai de succes formatii romanesti sunt cele ce canta in romana. Curios.

1. Munca, rabdare si rock & roll neincetat.

Undeva intr-o joi, pe la ora 19.00 primeam un mesaj din partea lui Alin Voica, booking managerul de atunci si de acum - Vita de vie. Zicea ceva de genul „Ne vedem maine pe la 8-9 in Piata Romana, sa stam de vorba. Stii unde e, nu ?” Eu eram in Iasi ... Piata Unirii, daca trebuie pozitionare geografica exacta. La ora 23.30 eram in tren spre Bucuresti. Deciziile instinctive sunt unerori solutiile ce nu le vezi. Am intalnit multi muzicieni, la inceput sau necunoscuti, ce nu fac nici cel mai mic efort daca nu sunt platiti/decontati. Oportunitatile nu vin aproape niciodata sub forma unui cec sau depozit bancar.

Acum cativa ani, tot asa, umbla o poveste cum ca Marcel Bostan de la Alternosfera a lesinat pe scena, epuizat de oboseala, intr-un concert in Suceava. Iti dai seama cat trebuie sa mucesti pentru 70 de minute de cantat, ca sa lesini de oboseala ? Deseori depinde doar de tine ca ideea, conceptul sau muzica sa fie auzita. Daca nu depui efortul sa iti duci formatia in fata unui public cat mai divers si numeros, nu mai spera la succes, sau faima. Piata e plina, caruta cu formatii e arhi-plina si da pe langa. Nu esti cu nimic mai special fata de urmatorul.

Competitia este la cutite, iar daca esti din provincie, dubleaza-ti efortul. Daca vrei cu adevarat sa reusesti in acest domeniu, munceste cat timp ceilalti beau apa, fac pauze sau dorm. Munca sincera este inca rasplatita, in lumea fizica sau in cea a sufletului. Nu am vrut niciodata sa ma simt fals sau ca nu merit un compliment. Am vrut ca fiecare sunet Pinholes sa fie munca de grup a unor oameni obsedati si incapatanati pentru mai mult. Acum, din tronul meu de piatra al succesului mediocru, realizez ca dupa mai bine de 5 ani de cand am pus mana pe bas, abia daca am ajuns sa spargem suprafata a ceea ce inseamna succes.

Sunt constient ca acest articol poate fi considerat irelevant pentru multi dintre cei implicati in aceasta industrie over si underground. Dar poate si cei mai „mici” au nevoie de o incurajare ... indiferent de forma ei, sau din partea cui vin.



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva