S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Editorial

Dave Lombardo

 

Sa spunem ca exista in viata o serie de momente decisive, nici nu stiu daca decisiv e cuvantul potrivit. Sunt momente care iti schimba viziunea asupra sistemului de valori si deciziile pe care le iei. Eh, nu pot sa spun ca intalnirea cu Dave Lombardo mi-a dat peste cap sistemul de valori ci fix invers, mi-a intarit convingerea.

Inainte de toate, Dave Lombardo s-a dovedit un monument al decentei, umilitatii si a respectului. Si tot in avans, ar trebui sa 'avertizez' - cu ghilimelele de rigoare - ca randurile de mai jos ar putea fi considerate ofensive pentru un anume segment. Va asigur ca nu aceasta este intentia. In mare, randurile de mai jos nu fac subiectul unui editorial, este mai degraba un 'jurnal de bord' scris la modul personal si pentru a nu crea controverse urmate de inca o serie de discutii interminabile, probabil ca cel mai bine ar fi tratat ca atare.

Nu mi-as fi imaginat ca voi petrece vreodata o zi impreuna cu Dave Lombardo sau ca ii voi organiza un concert in Romania dar deh, viata nu o data s-a dovedit imprevizibila. Pus in fata acestei situatii, am luat toate masurile pentru ca sederea lui Lombardo sa fie una cat mai placuta, atat pentru el cat si pentru colegii sai. Ca pana la urma vorbim aici de un om care a scris istorie in muzica, un individ pentru care un concert in fata a cateva mii sau chiar zeci de mii de oameni era ceva rutina zilnica, apoi parca se vedea cu Mike Patton la o bere sa discute ce piese mai compun si cu ce super muzicieni mai colaboreaza.

Realitatea e ca am facut cunostinta cu trei oameni ce - va spun foarte sincer - au fost mai umili si recunoscatori decat o parte a trupetilor underground din Romania dar si a celor ancorati in alternativul cu mai mult succes la public, asta e adevarul. Din toate zilele, fix in ziua cu Philm duba pe care de obicei o folosim pentru concerte a decis sa intre in sistem de sign out, chiar in momentul in care ar fi trebuit sa il iau pe Dave de la aeroport. Asadar, cu intarziere am ajuns prima data la hotel (acolo unde trebuia sa ma intalnesc pe Pancho si Gerry) urmand sa ajungem impreuna la Otopeni. La hotel am bifat 30 de minute intarziere, moment in care am vazut negru in fata ochilor, habar n-aveam la ce sa ma astept, cine stie de ce oameni dau. Fix invers, am intalnit cei mai amabili muzicieni pe care i-am intalnit vreodata (fara a exagera) care n-aveau realmente nicio treaba, ci se bucurau nespus de faptul ca se afla in Romania, ca a venit cineva sa aiba grija de ei. A doua runda, la aeroport. Aici era testul real, am zis ca a mers cu cei doi, dar cu Dave sigur nu merge schema cu 'stii, s-a stricat duba, imi pare foarte rau'. La fel, nicio treaba, parea zona crepusculara. Din partea tobosarului am primit doar cuvinte de recunostinta, multumiri ca toata lumea este ok si odihnita, ca putem savura impreuna o cafea in Romania, nu exista nicio problema, asteptam si rezolvam impreuna problema.

Asadar, trei oameni. Fara tehnic, fara sunetist, fara tour manager, fara scule pretentioase, desi logistic si financiar si-ar putea permite, mai ales ca este o trupa care se manageriaza singura, deci zero comisioane impartite in stanga si dreapta. Da, e un apropo.

Inchiriat o noua duba, pornit spre Brasov. Pe drum, discutii cat se poate de interesante despre sistemul politic american, despre istoria Romaniei, Transilvania, muzica, totul pe un ton foarte diplomat si amical. A fost si drumul in care Dave a devenit fan Zdob si Zdub, ba chiar a inceput sa bata ritmul piesei pe spatarul scaunului. Daca va intrebati, piesa in cauza era Zdubii Bateti Tare. Aparent nicio surpriza aici, muzicianul si-a recunoscut fascinatia pentru muzica balcanica, precedata de o rutina inaintea fiecarui concert cu Slayer anume o auditie audio cu Taraful de Haiduci, cam asta era incalzirea dinaintea concertului. Adevarul e ca telefonul lui era plin cu discografia Taraful de Haiduci. Acum cred ca are si discografica Zdob si Zdub. Excelent!

Alt detaliu m-a socat. Hotelul unde trupa era cazata se afla foarte aproape de club. Ei se pare ca nici nu stiau ca au hotel, pentru ca de multe ori se ocupau personal atat de rezervare cat si plata. Cam asta este sistemul in America, testat personal, organizatorii nu iti ofera cazare, indiferent de ce trupa esti, asa ca deseori ori plateam hotelul, ori dormeam pe la ceva prieteni cunoscuti chiar in acea noapte. Inapoi la subiect, Dave imi zice: 'I wanna sleep, but I don't wanna go to the hotel so probably i'm gonna sleep in the van for an hour or two'. Eh, in acel moment nu stiau ca in club sunt camere de dormit cu pat si dusuri, insa ideea in sine m-a blocat. Adica Dave Lombardo, un munte de muzician, n-are absolut nicio problema sa doarma intr-o duba, desi hotelul e la 5 minute distanta si stie asta...bine, si cand au vazut camerele din club a fost o surpriza la fel de mare. Nu va imaginati ca avem conditii de lux. Sunt doua camere cu 7 paturi + o canapea, amplasate intr-un spatiu calduros, izolat fonic, dotat cu baie, dus si chiar o sala de repetitii. Deci ceva super decent. Reactia celor trei trupeti? 'De ce nu stam aici? Noi nu avem nevoie de hotel, aici avem tot ce ne trebuie'. Nu va exagerez, mi-a cazut fata. Ani de zile am dat fata in fata cu tot felul de pretentii si nemultumiri, iar acum acesti trei muzicieni imi dau lumea peste cap in modul cel mai frumos cu putinta.

Fast forward la probele de sunet. Fara nicio pretentie exagerata, fara backline, fara sunetist, fara tehnic, fara nimic. Dave a urcat pe scena, s-a uitat la tobe si a inceput sa le monteze..singur. Pancho si Gerry, acelasi lucru, un setup simplist insa de mare efect, un compresor, un egalizator, cateva efecte, un delay si in mare cam atat. Proba de sunet a durat cam 30 de minute, atat au avut nevoie.

Pretentii la catering? Nici vorba. Backstage-ul era plin de 3 tipuri de bere, 2 tipuri de vin, energizante s.a.m.d. Aproape neatinse...mai mult s-a baut apa de la robinet, cumva fascinati ca vine direct din munte si oricum e mult mai sanatoasa decat ce beau ei de obicei. De partea financiara nici pentru o secunda nu s-a discutat, era de la sine inteles ca totul e ok. Nu tu om la intrare pe motiv de paranoia, nu tu avans, nu tu discutii, nimic.

Despre concert am scris in cronica. Ce a urmat dupa insa, absolut memorabil. Imediat dupa concert, Dave a mers la colegii sai, in lacrimi, i-a imbratisat si le-a multumit in cel mai sincer mod pe care eu l-am vazut pana acum. Le-a multumit ca exista, le-a multumit pentru potentialul care exista in aceasta trupa, mi-a multumit mie ca le-am oferit sansa de a canta in Transilvania si ca din banii pe care ii primesc isi pot asigura existenta..eu m-am blocat, mai mult ca l-am vazut pe Dave plangand...pentru un concert de 150-170 de oameni intr-un oras din Romania, in conditiile in care el obisnia sa cante la zeci de mii pe seara. Iar aceasta unitate intre cei trei muzicieni, absolut imbatabila, este probabil cel mai important lucru intr-o trupa. Pentru o secunda nu am observat un ton agresiv intre ei, nu tu discutii, doar unitate si dragoste.

Eh, Dave i-a facut si pe cei din sala sa planga pentru ca dupa concert a inceput sa hoinareasca prin public unde vindea CD-uri cu Philm. Singur isi monteaza toba, singur isi vinde CD-urile...de acolo si pana la bautura a fost un singur pas, drept urmare s-a petrecut pana undeva la 4 dimineata si s-a baut de parca Dave era brasovean si frate cu toata lumea din bar. La fel si Pancho si Gerry. Fara pretentii, fara paza, oamenii au vorbit cu toti cei din bar, au baut impreuna, au povestit, au multumit.

La inceput vorbeam de personal, asa ca imi permit o mica paranteza, la fel de personala. Am avut norocul de a concerta atat in Europa cat si America, am vazut si conditiile, va asigur ca in Romania avem cluburi net superioare fata de ce am vazut in America de exemplu, la fel si conditii, fie vorba de tehnic, fie vorba de conditiile oferite de organizator, atat de des discutate. Am vazut cum trupe platesc bani sa cante in deschiderea altor trupe (vorbesc aici de concerte de club de 200 de oameni), am vazut trupe care vin fara cazare, cateodata chiar si in conditiile in care nu exista bilet de intrare. Doar pentru a canta, constiente ca in lumea asta mai sunt inca cateva mii de trupe si pana sa ajunga la un anumit nivel, mai trebuie sa si demonstreze ca il merita.

De prin 2012, nivelul cerintelor in Romania a crescut si va spun sincer, unele sunt nejustificate, inca nu e cazul. Marea problema pe care am observat-o este motivarea unei pasiuni ca motiv principal a existentei. Exista totusi pretentii, parte jusitificate de faptul ca ai tras un album in studio, ca ai investit bani in album, in scule, in sala. Nu este nimic iesit din comun, acest lucru il fac toate trupele de pe lumea asta. Nimeni nu te obliga sa canti, nimeni nu te obliga sa faci asta, eu consider ca pasiunea inseamna exact ce a facut Dave Lombardo, un om care si-ar putea permite mult mai multe...si totusi o face la un nivel absolut minimalist. Asta inseamna pasiunea, nu ca vii cu sunetist si 5 tehnici dupa tine, nu ca ceri 6 camere single, nu ca vrei backline specific ca altfel nu canti, nu pornesti cu atitudinea ca totul ti se cuvine si daca nu primesti incepi sa faci scandal pe Facebook despre cat de nasol e organizatorul, fie eu sau oricine. Vii si canti. Si cu sunetistul si cei 5 tehnici, e posibil sa canti la fel de prost. Prea putine cazuri am vazut in Romania cand tobosarul isi acordeaza toba dupa acordajul chitarei. Demonstrezi ceva, daca vrei sa o faci pentru cele 5 orase in care canti sau daca vrei sa intelegi ca trebuie sa gandesti la un alt nivel, este decizia fiecaruia. Asa sunt eu probabil, mai extremist in gandire. Daca canti de 20 de ani sau daca ai 5 concerte pe luna in orasul tau, asta nu iti ofera absolut niciun avantaj. Sunt curios, intr-un oras european oare aceeasi atitudine s-ar aplica? Pentru ca nu de putine ori am avut aceeasi discutie cu un prieten tot dintr-o trupa underground care judeca lucrurile dupa o metodolgie similara. Concluzia a fost aceeasi: Multe trupe din Romania au nevoie de un turneu european pentru a intelege pe deplin modul de lucru real.

Poate ar trebui sa luam un exemplu din atitudinea lui Dave Lombardo. Sa fiu sincer, am si uitat cand o trupa mi-a multumit asa cum a facut-o aceasta trupa. Iar in locul meu putea fi oricine.

Singura rugaminte e ca aceste randuri sa fie tratate strict ca o concluzie personala. Poate atat ma duce capul.



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva