S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Editorial

casastud toata

Hai sa recunoastem, multi au facut-o. Din fericire nu o mai facem ca nu mai e cazul. Dar nu inseamna ca nu putem sa radem pe tema asta.

Intratul pe naspa la concerte era un sport si o provocare deopotriva, unii intrau 'prin spate' chit ca aveau bani, era vorba de sentiment in sine. Asta se intampla in anii 90 si cu precadere la inceputul anilor 2000, atunci cand inca nu aveam clar simtul profesionalismului in materie de concerte, nici publicul si nici locatiile de concerte.

Altfel nu imi explic cum am reusit sa intru odata prin ceva camera din curtea Arenelor Romane, acolo unde erau depozitate banci si scaune. Am spart geamul cu grija si am rezolvat problema. Oricum, a fost un fel de twister cu fiare caci a trebuit sa ma strecor printre toate bancile si intr-un final m-am urcat pe un veceu pentru a iesi in curte. Tot printr-un geam am intrat odata si la Preoteasa, impreuna cu un muzician de pe atunci (nu dau nume), doar ca imediat dupa ce ne-am introdus pe scarile Casei de Cultura, iata si gardianul. Platit ceva maruntis si hop la concert.

De departe cel mai usor se intra la Sala Polivalenta, impreuna cu femeile de serviciu. Acolo nu era problema daca intri sau nu, ci mai degraba cand intri. Ori stateai 5 minute dupa femeia de serviciu, ori 5 ore. Astea sunt imamplarile de care mai tin minte, sigur au mai fost si cele prin cluburi. Dar deh, aveam 14 ani si niciun ban.

Si pentru ca eu, plapand la acea vreme, am amintiri de genul...apai sigur se gasesc cei mai batrani cu povesti pe masura. Asa ca am inceput sa intreb in stanga si dreapta sa vedem exact cum se intra 'pe naspa' la concertele vremurilor apuse. Oricum, nu trebuie judecat. Vremurile au trecut si nu au fost deloc usoare. In orice caz, tragem concluzia ca jandarmeria a avut cel mai greu cuvant de spus la evenimentele anilor 90. Ce gasiti mai jos sunt doar cateva exemple, asteptam cu drag si alte povestiri, le puteti lasa la sectiunea de comentarii iar noi promitem sa le urcam pe site.

Sebi Borke (EvergreeD)

Recunosc! La Iron Maiden in '95, cu femeile de serviciu complice.

Am plecat din Sibiu direct de la recrutarea pentru armata (eram in clasa-12-a), fara un chior in buzunar, doar bani de tren si de juma' de bilet pentru concert, pentru 2 insi (eram impreuna cu femeia ). Ne-am strans vreo 8 insi - tin minte ca erau si vreo 3 tipi din Tg.Mures, am vorbit cu femeile de serviciu, ele ne-au introdus in vestiarul lor din Polivalenta si am stat acolo vreo 4-5 ore, pana la inceperea concertului. Tin minte ca alea veneau, se schimbau p-acolo, n-aveau nicio jena. Mai eram cu un coleg de clasa, stiu ca eram lihniti, am cumparat un covrig si l-am impartit la 3, pana sa ajungem la sala....noroc cu cei din Mures, ca aveau slana si ceapa la ei. Faine vremuri....

La Nevermore, in Mures, am gasit totusi un local de "rochiști" unde am baut, da nu mai stiu daca de la bar, sau din traista...tin minte doar ca am stat in crasma respectiva in 4 labe vreo 3 ore - majoritatea "animalelor" stateau pe jos ....aaaa, si dupa concert am fost escortati de militie catre gara....

Alin Petrut (Gothic)

Ba, nu prea am intrat pe naspa nici macar in anii 90, o singura data am ajuns la Polivalenta la un concert Dio, tarziu, dupa jumatatea concertului si nu mai era absolut nimeni la usa, am intrat pur si simplu. In rest stiu ca se dadea mita la cei care stateau la intrare, pe vremea aia nefiind firme de securitate. La intrare stateau in general angajatii salii (gen Polivalenta, stadion, Arene).

La concertul Metallica din 99 abia am facut rost de bani de tren (Petrosani-Bucuresti). Nu existau eventim-uri sau alte chestii de luat bilete inainte si trebuia sa le iei direct de la intrarea la concert. Tin minte ca am facut cheta chiar in fata stadionului pentru a-mi cumpara bilet. Cam toti adolescentii erau faliti la vremea respectiva, asta nu-i impiedica sa participe la eventuri. Se mergea cu nasu pe tren, mai faceai o cheta pentru o sticla de vodca, etc

Traian (RTMC)

Eu am destule dar le tin pentru un blockbuster propriu. Dar uite, ca sa nu zici ca dadui degeaba pe-acilea, pot sa spun ca obisnuiam sa bag vodca (in Polivalenta mai ales) in prezervativ sau in perfuzie, ca e usor de dat cu leucoplast (scoci nu se prea gasea) astfel incat sa ia o forma anatomica. Sa nu mai zic de Nevermore la Targu Mures in 2000 unde nu ca nu era alcool la locatie, dar nici carciumile pe o raza de nushcat nu aveau voie. O tara de salbatici, iti zic. La mine a fost simplu la Skip 93. Uimit ca vreau sa intru cu borcanu de zacusca dupa mine, uslasu nu s-a mai uitat si dupa cutitul de paine de circa juma de metru.

Am un prieten, om greu pe la MTV pe-aci ba chiar si prin Spania ( nu dau nume), mai panchist din fire, obisnuit de prin 90 cu 100m garduri pe la concerte. Iete-l pe el trecand agale pe langa gardu de la Romexpo cu gand sincer sa ajunga la intrare sa-si ia bilet sa vaza Motorhead. si cum mergea el asa, ce sa vezi, o gaura in gard. Nu tu securitate, nu tu jandarmi. Ce sa faca omu. M-am pomenit cu el inauntru, printre niste tarabe de hotdog, ca nu s-a putut abtine. S-a imbatat si pentru ca oricum nu vroia sa vada decat Motorhead si-a luat bilet la iesire si i l-a dat unuia de la coada, random.

Vlad Busca (L.O.S.T.)

Cu vodca in perfuzie am intrat si la paradise lost in 94, si o tineam in chiloti, ca nu te controla nimeni.

Vanda (StoneLight)

La primul concert Judas Priest, muncisem pe santier o luna intreaga pentru banii de bilet, am primit o amenda la RATB si am ramas fara bani exact cu o zi inainte, dar m-am dus totusi pana la Romexpo sa "aud" concertul ;)) M-am suparat asa de tare ca m-am pus in fund pe trotuar si am inceput sa plang. Trec doi roacheri batrani pe langa mine: "Ce-ai patit pustoaico?", le-am zis ca nu am bani sa intru sa vad concertul, la care unul din ei scoate bani, mi-i da, si zice " Cand o fi sa fie, sa faci si tu la fel pentru altul". A fost unul dintre gesturile alea...

Marius Hathor

Pe vremea aia eram cu Hathor la Casa de cultura a studentilor Galati si decontau transportul doar pentru personal, multe schimbari de trenuri si peripetii :))

Alex Pantea (Tiarra)

Noi eram "gasti". Gasca din Poli, gasca de la TNB, gasca din rezervatie. Se mergea la gramada, de umpleam vagoane de metroi. Se intra si pe usa, si prin geamuri, si pe poarta, si peste gard. care pe unde putea. se faceau chete. Si da scandal cu "pancarii", altfel cum sa ai motiv sa spargi geamuri la Polivalenta?

Mihai Ursu

La Vaslui, un rocker din gașca noastră a intrat cu porcul la o nuntă. Și-a pus un casetofon pe umăr și a zis că a venit pentru filmare. Au mușcat fraierii de la poartă!

Daniel Markovits

La Samfest 2007 (cred) un prieten a intrat facandu-se ca vorbea la telefon.

Gix (Indian Fall)

Mituiam jandarmii. Care ne luau banii si mai erau 2 cordoane. La Rock 94, pe Dinamo. Si am mai intrat la Moonspell in Timisoara ca fiind din staful tehnic. Am intrat cu tupeu eu cu Cretu printre toti de la security vorbind despre cum asezam scena in engleza. Nimeni nu a zis nimic.

Rocco Samd

La Skip Rock 94, aveam 15 ani. Desi aveam bani de bilet, am preferat sa fie ceva mai palpitant. Ne-am luat bautura de banii de bilet (o parte din ei). Am vorbit cu jandarmii si ne-au indrumat intr-o parte mai indepartata a gardului de la arena Dinamo 2. Am dat de mai multe filtre si de fiecare data mai dadeam de o bere spunind ca ne-a trimis filtrul precedent. Asa am ajuns pana la Arena. Acum cm facem sa intram intauntru. Evident, am vorbit cu jandarmii care ne-au indrumat sa intram prin terenurile de tenis ca acolo e o gaura in gard. Cand am ajuns pe terenurile de tenis s-au sesizat jandarmii si au dat drumul cainilor. Oricum era prea tarziu pentru ca noi ne cocotam deja pe gardul de plasa inalt de vreo 6 metri.

Roxanne Med

Era in 1994, concert Ritmurile Tineretii la Arad, cu Grimegod in plina forma si cea mai faina formula a lor, dupa mine. Eu, pustoaica de 16 ani, rockerita doar de 2 ani, un fel de "pokemon" inca, dornica de un concert ce se anunta tare dar fara un sfant in buzunar, ma invarteam prin preajma celebrei in epoca Casa Sindicatelor din Arad. Cheta nu, ca mi-era jena. Si mi-am zis sa incerc sa intru pe naspa, cam greu sa treci neobservata la 1,76 m cat aveam deja... Deja sala era plina si ora inceperii se apropia. M-am alipit unei gasti zgomotoase cu destui tipi inalti, cu destule personaje "afumate". Unul dintre tipi s-a luat putin la harta cu cei de la intrare, si ala a fost momentul, tusti inauntru. M-am postat undeva in spate de tot, incercand sa ma fac cat mai invizibila pana incepe show-ul. A fost un concert superb, in nota vremurilor, cand metalul era in primul rand trait, nu filmat.

Am ales prima "intamplare" de genul, ca au mai fost si altele cateva in epoca, ca asta mi-e cea mai draga, imi aduce aminte de nebunia amestecata cu inocenta a adolescentei...

Andy (Taine)

Eu personal nu am avut niciodată tupeu să intru pe nașpa. Plateam bilet. Însă era cult să dai șpagă la intrare, la concerte sau pe stadion. De exemplu la polivalenta prin 90-95 se intra la greu prin spate. Desigur cu "ajutorul " jandarmilor.

Dadeai un sfert de cat era biletul. Când s-au mutat concertele la Arene se întâmpla fix la fel. Tot cu dispozitivul jandarmeriei. Ei te băgau, ei te spărgeau in bătaie și te scoteau in șuturi. Nu exista concert de rock sa nu si-o ia cineva pe cocoasa. Pe stadion era si mai și. Nu existau firme de securitate. Era monopolul jandarmilor care aveau chef de scandal. Ei erau cei care provocau întotdeauna, mai ales pe stadion. Imi aduc aminte ca unii foloseau butelia cu gaz lacrimogen de-ala de război. Idioți complet. S-a întrerupt meciul si s-a golit stadionul că se bateau 5 fraieri. In țară însă la concerte cred că publicul era putin mai ok și se platea bilet civilizat. Cel puțin eu așa știu.

Oricum erau concerte mici și era mai usor de controlat. Probabil din acest motiv. La Polivalentă era de top. Imi aduc aminte de un concert cu Iris cu sala full, se vânduseră "doar" 1000 bilete. La fel cand am cantat noi cu Kreator. Erau cel putin 3000 oameni, iar organizatorii nu vânduseră mai mult de 1200...

Era disperare. Cred ca ăsta a fost un motiv pentru care s-a renunțat la Polivalentă.

Mihai Craciun (RTMC)

La Skip Rock-uri am intrat cu juma de kil de palinca dat la cine trebe. Porma, dupa 95, cand aveam legitimatie de presa, am intrat ca si cand aveam treaba acolo, si mai si bagam zece oameni dupa mine, "ca sunt cu mine". Votca o bagam cu seringa in perfuzii pe care le lipeam cu leucoplast de mine, ca deh, eu eram cel mai schilod. Au fost singurele dati din viata mea cand am parut mai solid. La Polivalenta, femeile de serviciu erau de baza, dar eu gasisem "strategic", un sef al femeilor de serviciu :))

Pentru primul Metallica am batut covoarele tuturor vecinilor sa fac rost de bani de bilet si mi-am luat-o grav pe cocoasa de la jandarmii aliniati sa bata roacheri la iesire.

La Joe Cocker m-am intalnit cu un prieten care venise cu cockerul spaniel dupa el, si toate fetele voiau sa-l mangaie. Asa ca am cerut taxa de mangaiat, am intrat patru oameni si am strans si bani de un "cico" si niste croasante...

Mircea-Cristian Comana

King Diamond la Agronomie, nu mai stiu anul. Aveam bilet, dar se intarzie concertul nu mai stiu pentru ce motiv. Mergem sa incarcam niste beri. Cand se aude ca incepe concertul, nu-mi mai gasesc beletu'. Am fost foarte convingator si am reusit sa intru. In spatele meu o mini-revolutie "ala de ce a intrat?" si cu ocazia respectiva, pana se restabileste ordinea, apuca sa intre vro 15-20 de insi in delicatul stil tavalug. M-am facut de vro 2 beri inauntru, ca recunostinta pentru firestarter.

Cumva la fel, niste ani mai devreme, la o oboseala d-aia de Skip nujcat, in tineretului, niste unii s-au luat la incaierare afara. Jandarii avizi de sange au navalit sa restabileasca ordinea. Intrarea a ramas slab pazita, pana s-au prins jandarii ca e facatura, am intrat mai multi tavalug. Culmea e ca eu asteptam pe cineva, nu-mi doream neaparat sa intru in acel moment. Si nu mi-e clar, dar parca aveam si belet

Sorin Dumitrascu

Skip 93 sau 94 primul concert cu o trupă de renume din afara: Scorpions...la stadionul Dinamo...m-au controlat de pistoale,sabii etc apoi mi-au dat drumul inauntru,de bilet uitasera sa ma intrebe.normal ca nu aveam...apoi Tiamat in Agronomie...cel mai tare show al lor acolo a fost,10lei la intrarea "press"....la Soulfly la Polivalenta am dat 20,tot prin spate...ce vremuri...la Metallica primul,pe stadionul National am iesit ud la propriu de la inghesuiala....dar cu pana lui Hetfield,ultima de o aruncase,am pus bocancul pe ea si toti din jurul meu se omorau sa o caute,razboi in tranşee era...cea mai tare intrare la concert la Arene ,la Paradise Lost-Draconian ....cu geaca de motor rupta la buzunar in captuseala de incapea o sticla de 3sferturi de vin si o camera de luat vederi...la intrare avea un var bilet,era inauntru,imi da biletul,eu urlu printre bodyguarzi "văru'! Văru!"

Au vazut aia beletul si nu m-au mai controlat...ce sa vezi?filmez si eu ca ultimul şmecher cu zoom "Hello Bucharest!" ...si batery empty...ca aia prostii.sunt atatea ca e de scris la fiecare rocker in parte mii de intamplari,un lucru e clar,nu exista poveste fara imbranceli si vodka



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva