S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Interviuri

interviugombos

Iubit si contestat deopotriva, Gabi Gombos va ramane o figura emblematica pentru ce a fost scena metal in anii 90, un fenomen muzical responsabil pentru tot ce stim noi astazi in materie de scena contemporana.

Gabi Gombos a pus bazele fanzinului “Metalfan” si a festivalului omonim. A scris despre trupele rock romanesti ale acelor vremuri in revistele “Pop, Rock & Show”, “Vox Pop Rock”, “Liceenii”, “Heavy Metal Magazin” etc., rubrica sa permanenta - numita “Cosmar pe Strada Mortii” – fiind asteptata cu nerabdare. A jurizat prestatia metalistilor autohtoni in festivalurile de notorietate ale Romaniei (Top T, Posada, Constelatii Rock, Metalfan, Rock Fest Seini etc.). Fara altceva in plus, Gabi Gombos a fost o figura emblematica, care si-a incununat anii de activitate prin editare celor mai vaste - si unice deocamdata – enciclopedii metalice in limba romana, “Cosmar pe Strada Mortii”, aparute la editura “Cartea de Nisip”

Si pentru ca prietenul meu Catalin Catana a reusit sa-l invite la o editie 'In Memoriam' in Club Fabrica, am considerat ca e musai sa stau de vorba cu acest om si a afla exact ce se intampla in anii 90, ce se intampla acum, ce s-ar fi putut intampla. Materialul il puteti citi mai jos.

Pentru cei care cunosc trecutul dumneavoastra, mai exact cum de ati disparut si cand?

Pai, simplu. Cand am terminat cu lucrul in presa cea mare, am lucrat la Liceeni si Trustul National care scotea pe vremea aia Liceeni si Heavy Metal Magazine, am plecat din Bucuresti datorita unor probleme personale. M-am mutat in orasul in care am copilarit, la Botosani. Acolo am facut Eurofest, un fel de continuare mai putin fericita a Metalfanului si mi-am continuat lucrul la cele trei volume Cosmar Pe Strada Mortii. Acolo eram cand a aparut Doom Metal Lexicon, cele doua volume. Deci mi-am continuat activitatea in presa, in cea de anchete si investigatii, chiar in presa de stiri si reportaj si am continuat sa scriu la cartile de rock/metal.

De unde ideea de a documenta atat de detaliat o scena care in anii 90 era destul de nisata in Romania? Poate nu exista un interes atat de mare cat sa fie lansata o astfel de carte si sa aiba si succes.

Pe vremea aia ma cunostea multa lume datorita faimoasei tarabe cu casete din Piata Romana. Muzica asta, black, death metal, hard and heavy..si de aici a plecat. Titulatura, era pe vremea aia, deci initial nu au aparut volumele in varianta pe care le stiti, ca si carti. A fost un serial in revista Vox Pop Rock, l-am facut timp de vreo trei ani de zile, pana la litera T. Si pentru ca acest serial grupa toate aceste formatii de metal greu, am cautat si un nume asa socant. Si pentru ca atunci era faimoasa seria de filme Cosmar pe Elm Street, asa a aparut si ideea. Bartos a tradus numele Cosmar Pe Strada Mortii care a avut succes si asa a continuat.

Ati pastrat contactul cu scena rock dupa ce v-ati retras?

Prea putin, ce mai vad pe siteuri.

Tot subiectul asta cu anii 90 e pentru mine cel putin unul fascinant.

A fost fascinant. Au aparut o serie de gasti noi atuncia care spuneau multe, in frunte cu Altar.

Chiar ma uitam la niste filmari de la Galele Metalfan si e fascinant cum unele trupe, putine ce-i drept, au ramas active. Foarte multe trupe care au disaprut din peisaj. De ce credeti ca a existat tranzitia asta, disparitia?

De ce au disparut aceste trupe? Asta doar ele stiu. Economia de piata cred ca e un factor. Al doilea, dezinteresul publicului. Trei, faptul ca o trupa de rock compusa din 5-6 oameni trebuie si ea sa traiasca, sa manance, are nevoie de bani, banii nu-i poate castiga din mzuica pentru ca lumea nu mai cumpara suporturi audio. La concerte daca vine nu stiu cum sa fenteze la intrare si sa intre ba pe o portita, ba pe un geam, ba sa sara gardul. Deci nici macar o trupa nu poate trai normal, din vanzarea de albume si din concerte.

De exemplu Negura Bunget a ramas activa si este probabil singura trupa din Romania care traieste din chestia asta.

Negura Bunget din cate stiu au avut norocul unui contract cu o casa de discuri italiana si cu o casa de la noi care se implica, Bestial Records.

Cat de greu era pentru dumneavoastra sa organizati evenimente?

Infernal. Segmentul asta nu atragea pe nimeni, nu exista sponsori ca acuma. Nu dadea nimeni bani pentru un concert de rock, de metal. Acum este un paradis. De exemplu acuma, faptul ca exista atat de multe cluburi. Azi ma plimbam prin Bucuresti si am vazut afisul concertului cu Yngwie Malmsteen. Acum multi ani nici nu ne-ar fi trecut prin cap ca vom vedea vreodata in Romania un concert cu Yngwie Malmsteen. Primul concert pe care l-am vazut in Romania a fost Ronnie James Dio la Polivalenta.

Cluburile?

Culmea ca erau. Erau doua cluburi unde am organizat ultimele Metal Fanuri, la Hard and Heavy Cafe de pe Selari, acolo am facut Metalfan 95-96 care a durat o saptamana, cantau cate 10 trupe pe seara.

Cati oameni erau?

Era arhiplin. Veneau 300 de oameni, platitori. Dup-aia am prins chiar de la inceput deschiderea unui club nou, Big Mamou, undeva pe Matasari si care initial organizau concerte de blues si apoi au vrut sa isi mareasca aria de expresivitate si apoi m-au contactat pe mine Sorin Chifiriuc pentru a aduce formatii. Cunoscandu-ma cu el, am inceput sa aduc saptamnaal cate doua trei trupe acolo pana cand'au pus botul' cu festivalul Metalfan 99 la care premiul a fost castigat de Abigail. Deci lume venea.

Imi aduc aminte de o trupa de atunci God, cu fratii Lapusneanu.

O parte din trupe au ramas, inca exista, la fel si God.

Imi aduc aminte atunci cand au venit God, am facut un mare efort si a trebuit sa stau si la bilete, asa flux de oameni a fost, nu avea lumea pe unde sa stea, am aduc niste scaune si banci.

Si premiile de unde apareau? Din ce resurse?

Premiile erau mai mult simbolice.

La un moment dat se vehicula ca ar fi premii substantiale, iar realitatea era diferita.

Diplome, chestii, cam asa erau premiile. Am avut noroc la Metalfanul din Hard and Heavy, am avut in spate o firma la care am lucrat o perioada impreuna cu Calin Ilie, cel care era reprezentantul Marshall si Roland. Si la acel Metal Fan au dat un set de cinele Zidjian. La vreo doi trei ani apoi, l-am vazut, le mai folosea.

Sunt curios din exterior, cum vedeti tanara generatie? Nu ma refer neaparat la generatia rock, ci ca individ in sine. Cumva multi spun ca sunt pierduti, e totul haotic.

Jalnic, eu asa vad lucrurile. Ca unul care a initiat aceasta miscare metal aici. Eu am avut un lucru foarte important pe atunci si anume suportul publicului. Publicul era atat de deschis la acest gen de muzica, cum apoi a fost deschis si catre alte genuri, hip hop, house, etc. Asta a fost norocul pe care l-am avut. Tin minte la Top T Buzau, acolo unde eu am fost co-organizator si cei de acolo m-au delegat sa aduc trupe din Bucuresti......a fost suficient sa scriu in revista Vox Pop Rock ca astept trupele sa se inscrie, le ofeream cazare, mancare. Cand am ajuns de la Gara am venit cu un card de 150 de metri lungime, fiecare cu instrumente. Cand s-au uitat aia pe geam si au vazut ce e afara si-au facut cruce. Plus cativa fani cu fiecare trupa.

Si totusi toate aceste festivaluri au disparut.

Pai nici Top T nu se mai face. Nelu Brandusan mai face la Cluj..

Nelu inca a ramas activ in scena.

Si nu ati aruncat un ochi pe ce se intampla in scena din Romania, trupe contemporane?

Incerc, dar nu mai vad nimic. Nimic care sa imi atraga atentia, trupe care sa umple o sala, trupe care sa comunice ceva. Ca si in metalul asta greu se poate transmite un mesaj.

Sunt curios daca prezenta dumneavoastra la acest eveniment poate va da un imbold de a reveni intr-un oarecare mod in scena asta.

O sa ma gandesc, dar asta nu depinde de mine.

Dar de ce anume?

Sunt mai multi factori, un club care sa fie dispus sa colaboreze, dotat cu instalatie de sonorizare, care sa investeasca, ma refer sa inteleaga ca din pretul biletelor sau din incasarile care se fac la bar trebuie decontat transportul unor oameni, o cazare cat de cat decenta.

In seara asta vor veni multi oameni din vechea generatie. Cu cine asteptati cel mai mult sa va revedeti?

Deja m-am revazut cu colegii mei din jurii, cu Catalin Catana si cu Nelu Brandusan. Astept cu Doru 'Rocker' Ionescu, fratele meu de suflet, cu Vlad Busca. Uite, Revista Metal Fan si festivalul s-au nascut din dorinta de a concura cu Doru. Aveam in cap de mult timp numele asta, el scotea revista Rocker, eu dupa patru numere am oprit Metalfan ca nu mai aveam bani, aceeasi eterna poveste.

A fost o investitie independenta?

Personala.

Si cat de mare a fost dezamagirea?

Foarte mare. Cu banii inasati la primul numar la care am scos 10.000 de exemplare am scos numarul doi. Foarte greu veneau banii incasati. Am avut si un sponsor ca sa zic asa, un tip care a scos si unul sau doua numere din Rocker, Marius Constantinescu il cheama, un tip care nu trebuie uitat in miscarea rock din Romania. Apoi am scos numarul trei care a avut mare succes pentru ca avea Metallica pe prima coperta si cu toata istoria trupei si toate textele lor, cu banii aia am vrut sa scot numarul patru. Cand am fost la tipografie, mi-a cerut dublu fata de cati bani aveam eu incasati. Nu aveam de unde si a trebuit cu durere in suflet sa renunt.

Aveti vreun regret in tot ceea ce ati facut?

Nu. Daca m-ar tine puterile si as fi mai tanar si as avea ambitia de atunci si capacitatea de atunci, as lua-o de la capat. Din pacate e prea tarziu, imbatranim.

Ce asteptari aveti in seara asta?

Sper sa fie in primul rand o reintalnire ca intre prieteni vechi, asta in primul rand. Vreau sa mi se confirme faptul ca rockul nu a murit, cel putin in aceasta forma underground in care am luptat. Cred ca in ziua de azi lipseste motivatia de ambele parti. Nu stiu cum e in Bucuresti, vreau sa vad in seara asta.

In provincie nu mai exista rockeri. Sunt cazuri si cazuri.

O mare parte s-au mutat in Bucuresti din motive economice. In ultimii ani sa zicem ca au inceput sa reporneasca rotitele in tara. In Bucuresti sa zicem ca e saturatie, sunt foarte multe evenimente de calitate, dar la fel intervine problema economica, lumea nu are bani sa mearga peste tot, este imposibil cu toate dificultatile din ziua de azi. Tocmai de aceea eram curios sa facem o comparatie intre ce se intampla in anii 90...

Nu exista termeni de comparatie. Era deschiderea aia universala, din toate partile veneau. De la patroni de cluburi, pana la public..

Cum faceati rost de muzica atunci si mai ales cum se inregistra?

Faceam rost de muzica din Bulgaria, de la fostul basist din Tectonic. Aducea CD-uri de acolo, faceam pozitive dupa el si apoi le copiam pe casetofoane Sharp, iti facea caseta in 20 de minute. Dupa coperta originala mergeam la un Xerox color si faceam mii si zeci de mii de copii, puneam copiii sa decupeze foile si noaptea aveam oameni angajati pe care ii plateam si trageau 120 de casete ca sa avem ce vinde dimineata. La Romana nu mai faceam fata la vanzare, era prea mare cererea. Din toate partile ne solicitau, a fost o perioada de varf. Acum e piata suprasaturata.

Deci vremuri frumoase.

Da.



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva