S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Interviuri

Taine 2

Din seria interviurilor Rockstadt Extreme Fest, faceti cunostinta cu Taine.

 

Ştiu că mai mereu ai considerat că formaţia Taine abordează o muzică 'de nişă, prog metal. Uite că 2017 aduce în România nume grele ale acestui gen muzical, Opeth, Devin Townsend, Leprous, Riverside, Soen, lista poate continua...mai este prog-ul un gen nişat în România?

Hello all!

Evident că metalul progresiv nu mai este un stil de nişă. Nu aş fi crezut niciodată că Ihsahn sau Pain of Salvation vor umple Sibiul de rockeri anul trecut. Cultura muzicală a tinerilor s-a schimbat în ultimii ani în sensul bun, respectiv mulţi „neiniţiaţi” au început să aprecieze rockul, fie el şi unul mai comercial gen RockFM, iar rockerii metalişti cu ceva background au evoluat muzical, unii dintre ei devenind chiar elitişti. E adevărat că la nivel naţional am rămas un nucleu consistent de 3000-5000 de consumatori adevăraţi de metal, printre ei din ce în ce mai mulţi şi de metal progresiv.

Accesul la muzica de calitate este şi motivul principal pentru care faţă de acum zece ani doar, avem parte de foarte multe festivaluri de rock (şi nu numai), unele dintre ele chiar de răsunet internaţional!
La un moment dat exista temerea că cineva (mă refer aici la organizatori/producători), o să îşi rupă gâtul - dat fiind concurenţa mare şi bătaia pe un nucleu relativ mic de consumatori de rock. Dar până la urmă nu a fost aşa, România este o piaţă nouă cu perspective bune, accesibilă şi din ce în ce mai atractivă pentru acest tip de biz.

Nu aş vrea să intru în detalii prea avansate ale schimbărilor de componenta, însă îmi imaginez că este destul de greu să găseşti un toboşar care îl poate înlocui pe Adrian Tăbăcaru. Chiar m-am gândit la un moment dat ca dacă el ar fi să plece, Taine ar intra într-un impas nedefinit. Totuşi, cum au apărut aceste schimbări de componenţă?

Şi pentru mine a fost o lovitură extrem de dură atunci când Adi a decis pentru el o carieră solo şi că pune capăt după 25 ani proiectului TAINE, o bună perioadă de vreme am fost în depresie pentru că eram convins că nu voi mai găsi pe cineva care să îl înlocuiască, atât ca instrumentist cât şi că muzician. Faptul că îl cunosc de când avea 13 ani, împreună am fondat TAINE, practic un sfert de secol de simbioză în care am realizat lucruri mari împreună, în momentul când el a părăsit trupa parcă îmi plecase şi jumătate din mine. A fost greu să mă mai gândesc la viitorul grupului.

Nu a durat însă foarte mult şi Alexei mi-a spus că la RockSchool unde el preda bas, e un puşti la tobe care promite. Am zis să-i dăm o şansă şi l-am chemat la studio unde mie mi-a făcut o impresie tare bună. A învăţat destul de repede şi convingător o parte din piesele TAINE cu care ştiam că o să ne prezentăm în 2017 şi l-am împins pe scenă. Deja are trei concerte cu noi, s-a descurcat admirabil şi la cum îl simt eu, probabil în maxim cinci ani va fi cel mai bun şi râvnit toboşar din România ! El este Teo Pop.  La 18 ani are deja o experienţă bună pe scenă - inclusiv o participare la Wacken cu fosta lui trupa - Dark Fusion, iar în paralel cu noi mai bate toba la Cap de Craniu.

Până la urma TAINE nu a intrat în niciun impas, anul ăsta avem prezenţe pe la festuri şi în cluburi prin ţară, iar din septembrie vom începe să şi înregistrăm piese noi cu el, piese care sunt deja gata. E un refresh binevenit, în urma căruia veţi vedea sau revedea TAINE într-o nouă era cu piese şi mai complexe şi nebuneşti. Teo se pare că are o karmă bună! :)

Probabil că aceste schimbări de componenta 'dicteaza' cumva şi abordarea mai modernă simţită în ultimele compoziţii Taine. Conceptual şi la nivel de tehnică, crezi că aţi fi reuşit să compuneţi astfel de piese acum, să spunem, 10 ani?

În cei 25 ani de cântat era pe undeva normal că muzica noastră să evolueze cu timpul. Am început cu un heavy-speed-thrash, acel techincal thrash-death ( că nu-i spunea nimeni prog pe vremea aia), death- prog, şi azi să zicem am rămas în zona confortabilă de prog- metal şi atât. Evident că schimbările de componenţa şi mai ales de când a venit Petre Iftimie (Illuminati) au adus plus valoare ( „Petre Valoare”, aşa-i place să i se spună) compoziţiilor şi evident stilului abordat. La fel s-a întâmplat şi cu Alexei Nichiforof un basist care experimentează permanent tehnici interesante cu instrumentul lui. ( şi nu numai :))

Cred ca am fi putut sa compunem piese la fel şi acum 10 ani cu siguranţă. Proba e că -în 94’-95’- am compus o piesă instrumentală care încă şi azi ne face probleme, noroc ca nu o mai cantam live. Este vorba de Love&Hate

Conceptul liric Taine a fost deseori inspirat din pasaje sau poveşti cu tentă religioasă, aspect deloc ferit. Şi cred că sunteţi cam singura trupă din underground cu o asemenea abordare. Mai este mesajul atât de important în muzică metal a anului 2017?

E mult spus religioasă. Este adevărat că pe albumul Cealaltă Parte avem o piesă care se numeşte „Psalm”, evident era inspirată din unul dintre psalmii lui David din Vechiul Testament. În rest, textele celorlaltor piese, să zicem Ce Eşti Tu?, Pierdut sau Avoid the Pain aveau la baza ideea unei revoluţii spirituale, de regăsire a sinelui, de armonizarea cu natură sau universul şi de renunţare la EGO, idei care nu au dispărut nici astăzi, mare parte din piese având un mesaj să-i zicem... pozitiv. Cam ce face Gojira azi. :))

În muzică ca şi artă, mesajul (versurilor) este extrem de important, acesta, atunci când şi mesajul transmis prin muzică este puternic, de multe ori poate schimba destine, te poate motiva să lupţi pentru o anume cauză, te poate umple de ură sau te poate relaxa, te poate face să iubeşti sau să fi melancolic... sau te poate face să te sinucizi.
Mi s-a întâmplat că acum 15 ani cineva să îmi scrie o scrisoare ( primeam multe scrisori) şi să îmi dezvăluie că avea de gând să se sinucidă, dar după ce a ascultat caseta cu TAINE, să nu mai meargă pe acel drum şi să renunţe. Cumva îmi era recunoscător că avusese o revelaţie datorită muzicii noastre şi se împăcase cu el însuşi. True story 

Şi mai este ceva. Starea noastră sufletească în general sau pe moment şi personalitatea fiecăruia, împreună fac ca muzica să vibreze cu adevărat în noi... sau nu. De aceea ar fi excelent ca muzica pe care o ascultăm să fie mult diferită stilistic, acum asculţi Animal As Leaders că eşti la volan iar mai târziu pe seară poate e cazul de Solstafir că stai la un şpriţ la racoare, nu pot să-i înţeleg pe rockerii care ascultă o singură trupa sau un singur stil anume şi asta e tot! Nu pot să spun decât că pierd toată distracţia. Si mai am ceva cu rockerii hateri, ăia care mai sunt şi îndoctrinaţi pe deasupra. De fapt dacă stau bine să mă gândesc, întreaga societate românească se hrăneşte cu ură şi mai ales cu propagarea ei, asta e ceva chiar deplorabil.

Taine 1

Colegii de scenă White Walls tocmai au anunţat o serie de concerte în Europa, devenind astfel încă una din - puţinele, ce-i drept - formaţii ce face acest pas. Având în vedere conjunctura evenimentelor pe teritoriu naţional, în ultimii ani a devenit chiar mai uşor să cânţi în Europa, poate câteodată mai uşor decât să pui în scena un show de calitate în România. Şi totuşi nu multe sunt trupele ce decid să încerce peste graniţă. Care crezi că e motivul?

Noi am tot avut experienţe cu cântatul pe afară, începând cu anii 2000, atât la festivaluri (pe când se purta cu vize chiar), cât şi cu concerte de club, iar ultima în acest sens s-a încheiat în 2015 după un tour în estul Europei... să zicem cu peripeţii. Referindu-mă strict la concertele de club, la rangul nostru, nu pot să apreciez exact dacă este mai uşor sau nu să cânţi în Europa, scena de metal este la fel peste tot, cu cluburi mai mult sau mai puţin bune şi cu rockeri mai mulţi sau mai puţini în ele. Ba după atâtea experienţe aş putea să zic că tot la noi e mai bine şi spun asta pentru că anul acesta ultimele două evenimente de club în Constanţa şi Buzău am avut aproape 150 spectatori per show şi mult merch vândut. Pe afară există concerte de club cu trupe infinit mai celebre- internaţional sau local, dar care cu greu strâng 50 spectatori.

Din păcate marea problemă a noastră este (cu câteva excepţii) lipsa cluburilor de calitate, sau mai exact imposibilitatea de a putea face un tour complet prin toate oraşele importante din România. În afară de Bucureşti, Constanţa, Braşov, Cluj, Timişoara, Suceava, şi eventual Iaşi şi Petroşani unde există cluburi de rock destul de consacrate, doar ocazional se mai întâmplă evenimente de club şi în restul oraşelor mari, iar unele din ele au dispărut complet de pe hartă.

De exemplu Sfântu Gheorghe, Tulcea, Galaţi sau Râmnicu Vâlcea, Bacău sau Oradea, Bistriţa sau Satu Mare nu se mai întâmpla evenimente aşa cum le ştiam eu odată. În concluzie lipsa cluburilor din oraşele mari face imposibil de realizat un turneu aşa că la carte. Şi înţeleg asta foarte bine, ca fost owner de club de rock, există foarte multe explicaţii de ce se sta deoparte. Cei care deţin astfel de cluburi sunt adevăraţi eroi! :)

Revenind, dacă cineva îşi imaginează că după un tour în Europa la nivelul nostru, cu TAINE cap de afiş te întorci cu bani, se înşeală. Eu am făcut asta şi ştiu bine ce zic, dacă te întorci acasă „ pe zero” e foarte bine! Singurii din România care probabil au reuşit să scoate un profit în ultimii ani din ce ştiu eu, dar asta exclusiv datorită celebrităţii lor şi perseverenţei de care au dat dovadă, au fost Negura Bunget. Şi probabil în curând vor reuşi şi Bucovina. Imagine bună, show bun, merch vândut! Practic un job, mentalitate care încă lipseşte trupelor romaneşti.

Vorbind despre turnee, o reţetă foarte bună, este să îţi cumperi un slot ca şi opening act al unei trupe mai cunoscute şi astfel să ajungi să intri într-un circuit unde să te faci auzit şi cunoscut cu timpul şi eventual în turneu să mai să vinzi ceva merch din care să mai amortizezi cheltuieli. Dacă aş avea 5000 euro aş ştii cum să-i investesc, cu condiţia că dacă vrei să îi recuperezi trebuie să intri într-un ritm de turnee în următorii ani cu un program bine stabilit şi asta nu e deloc uşor. Este şi un alt motiv pentru care trupele romaneşti nu prea fac turnee europene. Ca să reuşeşti trebuie foarte multă seriozitate şi disciplină, un plan pe termen mediu-lung foarte bine pus la punct, fix ca un plan de afaceri. Capitol la care romanii, se ştie, sunt dificili în „abordare”, ca să nu zic mai multe.

Voi aţi fost şi una din primele formaţii romaneşti care a abordat conceptul de producţie în cadrul unui concert. Este o direcţie pe care o veţi urma în continuare? O producţie aparte va fi folosită poate şi la Rockstadt Extreme Fest, unde contextul este mai mult decât potrivit?

Este adevărat că am fost grupul care a adus un element nou la vremea respectivă - acela de proiecţii video în timpul concertului. Îmi aduc aminte că în 2004 la Decade of Metal / Bucureşti a fost aproape imposibil să găsim un proiector video şi la fel de imposibil să găsim o pânză albă pe care să facem proiecţia. Până la urmă am improvizat o pânză oarecare ca să ne putem face show-ul şi toată lumea stătea şi se uită ca la cinema, puţini mai priveau şi la ce se întâmpla pe scenă. A fost destul de riscant ca şi prima experienţă, dar cu timpul proiecţiile video au devenit ceva destul de comun şi iată că azi fac parte din show-uri destul de frecvent.

Producţiile noastre video au evoluat în timp odată cu calitatea video şi posibilităţile tehnice, cele mai complexe au fost la lanasrea EP-ului acum câţiva ani în Colectiv. Deunăzi prestam pe scenă susţinuţi de video-sync cu imagini filmate anterior, plus show de lumini şi lasere programate pe timecode. Din păcate astăzi, odată cu ultima schimbare de componenţă nu mai putem beneficia de acest element important al show-ului nostru din simplul motiv că în cadrul conţinutului video apar foşti membri ai grupului TAINE. Astfel pentru producţiile viitoare vom avea nevoie de o nouă sesiune de filmări, montaje şi alte nebunii. Lucrăm la asta.

Cu toţii ştim că nu se poate trăi din underground, la nivel exclusiv. Aş vrea însă să facem o comparaţie între începutul anilor 2000, o perioadă 'glorioasă' pentru trupele underground româneşti, unde cel puţin în Bucureşti se cânta cu sălile pline şi chiar aveai şi 3 concerte pe seară. Condiţiile erau nu tocmai favorabile, însă atmosfera generată atunci, cât şi lipsa experţilor online au creat cu adevărat o perioadă minunată. Acum este cumva invers, condiţiile sunt mult mai bune, însă sălile mai goale, interesul şi el vizibil mai redus. Care din aceste două perioade ţi-au rămas în suflet?

Toată perioda din cariera unei trupe este frumoasă şi glorioasă- sau cel puţin aşa credem noi că este! HAHAHA. Personal nu am la suflet o perioadă mai mult decât alta, chit că nu mai e mult şi pot să le împart în trei perioade a câte zece ani şi aş putea să fac anumite comentarii despre fiecare.

Există evident diferenţe majore. Prima ar fi ca înainte de anii 2000, să zicem 91’-98’, imediat după perioada comunistă, erau trupe din underground cu care ne vedeam des prin ţară la diferitele festivaluri-concurs. Cluburi erau foarte puţine. Muzicienii din trupele de atunci erau infinit mai uniţi, prietenoşi şi altruişti decât sunt ei astăzi. Era o plăcere să ne revedem găştile pe scenă să ne share-uim instrumentele sau echipamentele şi era o imensă bucurie să stăm să povestim înainte sau după concert, să bem şi să facem tâmpeniile pe care le făceam noi atunci. Şi erau multe. Ce era foarte mişto îmi amintesc că odată cu trupele veneau la festuri şi prietenii din gaşca trupeţilor, fiecare cu ce putea, mâncare, băutura şi gagici (până şi gagicile erau mult mai abordabile pe vremea aia..hahaha). Îmi aduc aminte de festivalul de la Posada/Câmpulung Muscel sau de cel la Tulcea unde umpleam câte un vagon de tren cu rockeri. Dacă ar fi existat posibilitatea atunci, puteam cu uşurinţă să facem Reality Show-uri de mare succes, îţi garantez.

Vorbind de pasiunea cu care noi făceam acele deplasări lungi să fim iarăşi împreună cu toţii, susţin că ne unea foarte mult condiţia financiară, lipsa banilor şi a perpspectivelor, era o mişcare rock extrem de sinceră bazată în mare parte pe prietenie si chiar altruism. Astăzi însă, accesul facil la instrumente naşte trupe pe bandă rulantă, numărul destul de mare, printre care şi mulţi diletanţi, naşte un fel de competiţie prostească, care la rândul ei naşte orgolii şi frustrări imense, sentimente pe care noi nu le cunoşteam la vremea aceea. Când câştiga să zicem Psycho Symphony, Gothic, God sau Neutron vreun premiu, nu exista deloc invidie sau frustrare între noi, ne bucurăm pentru ei şi invers. Nu îmi aduc aminte să fi existat vreun conflict vreodată cu vreun membru al vreunei trupe de atunci. Fără ură, resentimente sau invidie, practic toţi eram un mare grup de prieteni. Ce e interesant că muzicienii din acea generaţie (peste 40 ani) au rămas la fel şi astăzi, prietenoşi, altruişti şi deschişi. Cu mici excepţii desigur.

A doua diferenţă este, după cum spuneam şi mai sus, faptul că în ultimii zece ani ţara noastră a devenit o piaţă de interes pentru promoterii din România, dar mai ales pentru cei din afară. Astfel că azi avem o sută de festivaluri pe an şi mii de concerte de club cu sute, poate mii de trupe, de toate genurile. Asta nu se întâmpla acum 20 ani. Atunci se cânta cu sălile pline pentru că erau evenimente puţine, cel mult un concert mai mare pe an, gen Iron Maiden în 1995 sau Metallica în 1999. Concertele de club erau rare şi ele pentru că nu existau cluburi, mai ales de rock, nu existau echipamente de sonorizare, lumini, nimic, era sărăcie maximă. Noi aveam chitari si efecte de chitară handmade şi dacă puneai mâna pe o Aria Pro te puteai considera mare chitarist.
Interesul pentru muzica rock în general - şi probabil şi pentru muzica noastră a crescut în ultima vreme, cu un nucleu constant de fani, dar mii de evenimente, care culmea au ajuns să se suprapună; dacă le raportăm la numărul populaţiei, eventual scăzând şi cei 4-5 milioane de români care nu mai locuiesc în România, faptul că sălile sunt ceva mai goale este pe undeva explicabil.

Dacă ne uităm în trecut, albumul Cealaltă Parte s-a bucurat de un succes 'rasunător' raportat la nivelul de atunci, inclusiv în termeni de vânzări. Cred că voi şi Negura Bunget eraţi cele mai bine vândute formaţii la acea vreme. Cum crezi că s-a schimbat formaţia Taine, în esenţa ei, în aceşti 18 ani?

La nivel conceptual, am rămas cumva la fel. Scriem piese complexe, cu mesaj puternic. Piesele nu seamănă absolut deloc între ele, nici ca stil şi nici ca producţie. Aşa a fost şi pe Cealaltă Parte aşa este şi acum.

Schimbările de componenta însă au afectat ritmul în care scriem piesele şi le înregistrăm. Nu e deloc uşor să găseşti instrumentişti buni, muzicieni, oameni de calitate cu care să duci mai departe un ideal. Până la urmă chiar de am fost criticaţi pentru lentoarea cu care am scos materiale sau rarele apariţii scenice, este important că după 25 ani încă mai existăm şi că TAINE a rămas în underground o trupă respectată pentru calitatea muzicii şi pentru unii poate şi a show-urilor. Schimbările de componenţă ne-au pus ceva greutăţi la picioare, nu am reuşit să avem un parcurs constant, aici cred că a fost problema noastră.

Probabil că elemente esenţiale ale declinului şi lipsa sustenabilităţii în underground este determinat de interesul scăzut, puterea economică şi, mai nou, sistemul birocratic exigent. Crezi că trupele sau organizatorii ar putea veni cu măsuri ce ar putea echilibra situaţia?

Nu văd un declin, e mult spus, este doar o perioda de tranziţie, dar că orice tranziţie în România durează mulţi ani pentru că sistemul e foarte greoi. Oamenii sistemului ( şi numai) se schimbă foarte greu iar instituţiile în sine aproape deloc. Evenimentul tragic de la Colectiv a perforat mult - în sens negativ, foarte adânc în societatea noastră. Iar la nivelul conştiinţei atât individuale cât şi colective, culmea, schimbarea a fost una pozitivă. Parcă ne-am trezit dintr-un somn adânc. Dar ca să ne putem folosi de această nouă virtute obţinută, va trece mult timp. Ne vom aminti peste mulţi ani şi vom descoperi că evenimentele din 2015-2016 chiar au avut o importanţă capitală în destinul acestei ţări, respectiv o mică revoluţie spirituală. În celălalt sens, după Colectiv autorităţile au fost nevoite să tragă de timp, să complice, sau să interzică, creând situaţii de-a dreptul lipsite de logică. Însă au fost şi cazuri unde aveau perfectă dreptate să închidă cluburi.

De-lungul anilor ne-existand un cadru legal adecvat şi adaptat timpului prezent, lentoarea fantastică cu care se schimbă legi, corupţia cu care ne intersectam zi de zi şi multe alte aspecte, au devenit piedici evidente în creearea acelui climat civilizat de care noi avem nevoie în dezvoltare. În România, în speţă instituţiile, nu sunt absolut deloc capabile să gestioneze sau să administreze corect şi transparent ceea ce au în subordine. Iar pentru noi este extrem de frustrant să vezi că firma ta plăteşte impozite la stat jumătate din cât încasează şi te doare spatele pentru asta, iar alţii sunt pur şi simplu invizibili pentru autorităţi, fură şi comit ilegalităţi şi nimeni nu le face nimic. Din păcate asta va mai dura, trebuie să ne înarmăm cu nervi de oţel, e o chestie dură.

Am spus de mult ori că am putea să schimbăm mici mentalităţi, mai întâi pe ale noastre şi mai apoi şi pe alea altora. Putem face asta doar unindu-ne puterile. Să ne organizăm, să ne asociem, să ne întâlnim şi să ne aranjăm împreună ideile şi mai ales idealurile iar apoi să luptăm pentru ele. Dacă vom sta dezbinaţi, în bisericuţe, sau cu mâinile în buzunare şi doar criticând, nu vom realiza nimic, asta e clar. Vrem fapte nu vorbe.

 

După mulţi ani, împărţiţi din nou scena alături de Kreator, la Rockstadt Extreme Fest. Din exterior, cum vezi existenţa acestui festival în România şi totodată evoluţia lui, din 2013 şi până în 2017?

I-am cunoscut pe Kreator în 2003 dacă nu mă înşel, la concertul de la Polivalenta. Am stat cu ei la o şampanie în backstage, iar după concert l-am furat pe Sami şi l-am dus în Green Hours unde am tras o beţie maximă. A plecat la hotel la 8 dimineţa. :)
Pe vremuri, înainte de 1990, Ventor, Lombardo şi Lars Ulrich erau toboşarii mei favoriţi. Abia aştept să-i revăd pe Kreator şi să ascult live piesele de pe ultimul album - Gods of Violence

Despre Rockstadt Extreme Fest am numai cuvinte de laudă, pentru mine nu este doar un festival unde trupele cântă şi lumea bea bere, a devenit imediat un fenomen, o manifestare culturală dacă e să-i zicem pe bune. Sunt sigur că va evolua din ce în ce mai mult ca şi număr de spectatori, pentru că premisele, cele referitoare la specificul zonei şi posibilităţile de entertainment vor fi din ce în ce mai mari şi variate. Lumea fix asta caută! Trupe mari pe scenă, o zonă frumoasă, fete frumoase, berea ieftină, posibilitaţi de distracţie...
Acum câţiva ani (2013) am cântat la un festival în Lithuania – Devilstone, foarte asemănător cu REF din multe puncte de vedere şi discutând cu organizatorii, nişte tineri foarte activi şi sufletişti, îmi spuneau că sperau că în anul acela, adică după cinci ani de existenţă, să fie pe zero, adică să nu mai piardă bani iar anul următor să fie pe un mic profit. Uitându-mă zilele trecute la ei pe site am văzut că din 2013 până acum au evoluat şi mai mult, mai multe scene, mai mulţi artişti şi mai diversificaţi, iată că e evident că reţeta funcţionează atât timp cât există oameni inimoşi şi dispuşi să facă eforturi pentru comunitatea noastră de rockeri şi asta va funcţiona foarte bine cu siguranţă şi la REF !

Best ! Ne vedem pe 10 August ! Be there!
http://taine.ro

ROCKSTADT EXTREME FEST are loc in perioada 10-13 august, fiind cel mai mare festival metal open air din Sud Estul Europei. Toate detaliile le gasiti atat pe www.rockstadtextremefest.ro cat si pe pagina oficiala de Facebook: www.facebook.com/rockstadtextremefest/



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva