S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Live Report

avatar 2

In data de 21 aprilie a avut loc in club Colectiv unul din cele mai asteptate evenimente in calendarul concertistic al Capitalei: Behemoth la Colectiv, ultimul warm-up show organizat de Metalhead inainte de festivalul Metalhead Meeting.

Articol semnat de A.C.

Daca Behemoth este o trupa care nu mai are nevoie de nicio prezentare, din punctul meu de vedere, punctul forte al acestui concert (si turneu) a fost reprezentat, insa, de trupele de deschidere. Behemoth au luat o decizie inspirata si foarte curajoasa, alegand sa se foloseasca de popularitatea lor pentru a promova doua nume emergente din scena underground, doua trupe aparte, iesite din tiparele metalului extrem: Thaw si Bolzer.

Pe polonezii de la Thaw mi-am dorit sa ii vad inca de la primul lor material, din 2010, material ce experimenteaza cu un black metal raw, cu accente de noise si drone si cu influente evidente din metalul industrial britanic al anilor ‘90. Live, acestia au oferit un show cu accente post, usor mai accesibil publicului larg, dar care nu a exclus abrazivitatea lor specifica, ce rezulta din imbinarea ‘traforajelor’ black metal cu loop-urile ametitoare de sintetizator. Au fost prezentate in cea mai mare parte bucati de pe ultimul album, Earth Ground, album pe care il recomand pentru ascultare mai ales celor care considera ca nu mai poate exista noutate si originalitate in black metal.

POZE BEHEMOTH IN CLUB COLECTIV DIN BUCURESTI

Show-ul Thaw este clar mai mult decat un concert banal, avand toate elementele pentru a crea o veritabila manifestare artistica. Nu s-a comunicat cu publicul si nu au existat aplauze intre piese, punandu-se accentul pe o atmosfera sumbra, de o frumusete brutala, aflata in concordanta perfecta cu muzica polonezilor.

Urmatorii pe scena au fost elvetienii de la Bolzer. Publicul din Romania a avut ocazia de a se familiariza cu muzica Bolzer inca de anul trecut, cu ocazia celei de-a treia editii a Romanian Thrash Metal Fest. Prestatia lor de atunci nu a trecut neobservata, reusind sa le asigure o baza proprie de fani in tara noastra. Din cate mi-am putut da seama, setlist-ul a fost aproximativ acelasi si a inclus piese cunoscute de pe cele trei materiale discografice deja existente, precum si o compozitie noua.

Este cu adevarat uimitor (si ar putea constitui o lectie pentru multe trupe) cat de puternic si de legat poate sa sune o muzica executata in numai doua instrumente, tobe si chitara. Pentru cele 40 de minute cat a durat show-ul Bolzer, publicul din Colectiv s-a lasat cufundat intr-un black/death atmosferic cu totul aparte si purtat in dimensiunile abisale din care pare sa izovrasca vocea lui KzR.

avatar

Odata cu aparitia celor pe scena a celor de la Behemoth clubul a devenit neincapator, sutele de fani incercand sa se apropie pe cat de mult posibil, pentru a-i privi indeaproape pe Nergal, Orion si Inferno.

Ca si in cazul prestatiei de anul trecut de la Rockstadt Extreme Fest, am putut observa un show impecabil executat, atat din punct de vedere al muzicii, cat si al atentiei fata de lumini si productia in sine. Este evident ca Behemoth este o masinarie muzicala si comerciala ce functioneaza perfect, o trupa care a inteles importanta imaginii si a prezentarii scenice si care stie exact cum sa atraga, mai ales prin prestatia unui frontman de exceptie, asa cum este Nergal.
Comunicarea cu publicul a fost constanta si intensa, bucurestenii au raspuns de fiecare data cu energie si entuziasm la indemnul “Scream for me, Bucharest”. Desigur, nu a lipsit nici crowdsurfing-ul, deja obisnuit la toate evenimentele de anvergura din Romania.
Cea mai mare parte a setlist-ului a constat, asa cum era de asteptat, in piese de pe ultimul album al polonezilor, The Satanist, dar nu au lipsit nici hituri mai vechi precum Slaves Shall Serve, Christians to the Lions, As Above So Below sau At The Left Hand Ov God.
Din punctul meu de vedere, show-ul Behemoth este unul mult prea teatral, mai mult gandit decat simtit, ceea ce s-a putut observa mai ales prin contrast cu formatiile din deschidere. Desigur, aceasta este o simpla nota personala, fiind foarte clar din reactia publicului bucurestean ca opinia mea nu este impartasita.

Sunetul din Colectiv a fost unul foarte bun, ridicandu-se la nivelul trupelor de pe scena si nu au existat probleme cu organizarea, cu exceptia aglomeratiei prea mari, ce se datoreaza lipsei unei sali de concerte adecvate pentru un astfel de show.

Per total, evenimentul a fost reusit, cu un public si o atmosfera demne de un astfel de tur de forta, iar, in final, indraznesc sa sper ca prestatia Thaw a fost observata si de alti organizatori si ca ii vom revedea in Romania, poate chiar in postura de headlineri.



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva