S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Live Report

DAY2 Mhmeeting 57

Cu o intarziere considerabila datorita unor diverse angajamente de ordin profesional, iata si o analiza cat mai transparenta despre prestatia si mai ales prezenta formatiilor la prima (din punctul meu de vedere) editie a festivalului Metalhead Meeting.

Cum despre locatie si conditii in sine am scris, nu e cu sens sa revizitam situatia, dar as completa insa cu aparitia pe reteaua de socializare a mai multor mesaje intre anumiti vestitori de rau si organizator de tip revoltat, lucru ce pur si simplu nu se face, indiferent cine ce scrie. Hai sa fim organizatori profesionisti si sa nu cautam lauda gratuita. Altfel nu putem avea asteptari din partea publicului.

METALHEAD MEETING LA BUCURESTI: PROMISIUNI, ASTEPTARI VS. REALITATE

DIN PACATE AM FOST MARTOR LA CEL MAI NEPROFESIONIST GEST AL UNEI TRUPE ROCK DIN ROMANIA

Bun. Maratonul si totodata oroarea vecinilor a debutat cu 9.7 Richter, trupa ce abordeaza un gen muzical pe care in proportie de 90% nu-l agreez, exceptie fiind Iron Maiden unde e cu totul alta poveste. Si cum mi-am exprimat lipsa de gust pentru heavy metal, nu pot decat sa laud o trupa ca 9.7 Richter, grup ce suna si se comporta ca atare! Compozitii solide, idei variate, concept lipsit de clisee clasice. Sincere felicitari pentru ocazia de a canta alaturi de Judas Priest si Helloween la Romexpo, nu ca am ceva cu Trooper, dar e cazul sa mai lasam si alte formatii sa capete 'aripi' (si nu aripile Aurei).

Daca e un gen muzical pe care il reneg mai rau, atunci cu siguranta vorbim de tot ce se imbina cu berea, metalul, pagani fictivi, daci si hore. Deci ar fi trebui sa ma ia cu ameteala la An Theos. E uite ca nu m-a luat. Dar sa fie cu scuze, e in continuare un gen muzical pe care pur si simplu nu-l inteleg, dar pot intelege si aprecia efortul An Theos. Mi-a lasat impresia unei formatii ce a venit cu lectia invatata si care incearca sa ofere publicului ceva mai mult decat 'heilalaleihaileihaileieiei'. Are si cu ce, multitudinea de instrumente si voci probabil vine la pachet si cu o multitudine de influente muzicale. Deci da, sa nu va fie rusine cu An Theos.

Despre Gothic prefer sa nu scriu prea multe. Cu un nou vocal, parerea mea e ca formatia din Petrosani se afla in acest moment intr-o faza de tranzitie. Din respect pentru o trupa pe care o urmaresc de atatia ani, prefer sa nu spun nimic pentru ca s-ar putea sa spun ceva gresit. Ramane de vazut cu noul album.

In ce priveste Shifting Sands, o formatie cu instrumentisti buni dar care poate nu au inteles ca o formatie nu inseamna exclusiv etalarea cunostintelor si executiei muzicale. Pentru ca Shifting Sands lasa impresia unei demonstratii de partituri progresive peste care intra o voce feminina ce - la fel ca si alte voci feminine - isi doreste prezenta, daca se poate, peste toate notele muzicale, doar ca in final sa iasa o mare ciorba si sa ajungi sa te uiti usor la ceas, singura consolare fiind ca inca nu a inceput Aura. Carevasazica, unealta exista, metodologia lipseste.

Urmatorii pe lista, Aura. N-are sens sa mai scriu ceva despre Aura. Daca vreti neaparat sa discutam despre prestatie, rugati-l pe chitarist ca data viitoare sa-si ia ori un cablu, ori un procesor stabil.

Acum, pe lumea asta sunt doua tipuri de formatii tribut. Sunt acele trupe tribut ce canta de dragul muzicii si ca omagiu pentru formatia in cauza, cateodata oferind si o adaptare personala a pieselor. Pentru ca pana la urma asta inseamna un cover in adevaratul sens al cuvantului. Apoi sunt trupele care mai fac treaba asta si ca pretext financiar, fapt pentru care ajung sa fie un copy/paste al produsului original, de la look - daca e posibil si trasaturile faciale sa fie aceleasi - pana la costume, instrumente, voce, cam orice. Adica daca n-ai bani sa dai pe original, iata un 'made in china' ieftin. Tributul ungar Kiss face parte din a doua categorie. Fiind spectator la doua concerte ale formatiei Kiss - apropo, de fiecare data cu un show net superior fata de 'titanii' AC/DC - imi pot da cu parerea si anume ca la Metalhead Meeting a fost un tribut din a doua categorie mentionata. Si unul profesionist, insa totodata prea mecanic. Se putea lucra mai mult la sentimentul de identitate, si nu neaparat la incercarea de a copia pana si replicile dintre piese. In orice caz, la capitolul executie nu avem ce comenta, a fost ce trebuie.

Si apoi, headliner-ul serii, Cargo. Show prezentat ca un concert aniversar de 30 de ani, deci si prin urmare un eveniment special, inedit, aniversar. N-a fost nimic special decat un concert Cargo. Nu tu setlist special, nu tu invitati speciali. Cred ca nici nu s-au chinuit sa-l sune pe Kempes, sau poate s-au gandit ca ar fi normal ca telefonul sa fie invers. Despre alti invitati, nici vorba. Singurul moment 'inedit' a fost un podium de tobe mobil, idee preluata de la mai marii rockului american de la care oricum trupele rock ale Romaniei anilor 80-90 au copiat partituri si versuri fara a avea realmente o jena in acest sens. Cateva pirotehnice si aia e. Nu ma deranjeaza pentru ca nu sunt fan Cargo, desi recunosc ca singurul motiv pentru care am ramas pana la ora inceperii showului a fost intocmai acest sentiment ca voi vedea ceva special si imi voi schimba parerea despre Cargo. La naiba, poate devin si fan. Bine ca n-a fost asa.

As mai plusa cu faptul ca prima zi a fost incarcata de diverse probleme cu sunetul, nu inteleg, ma depaseste.

A doua zi am inceput-o direct cu Centinex. Cu scuzele de rigoare, stand-ul amplasat din partea Rockstadt Extreme Fest cat si zona tematica Mad Max au blocat orice urma de atentie pentru Kistvaen si Hatemode. Scuzele de rigoare si revansare pe o data urmatoare.

Centinex ar fi fost frumos de urmarit daca nu ar fi existat atatea probleme cu sunetul. Daca tin eu bine minte, la un moment dat a cazut inclusiv PA-ul. Centinex parca e o trupa cu doua povesti, ori e sweedish death, ori e death metal influentat de mai marii americani, depinde de perioada. Nu stiu daca show-ul a facut neaparat dreptate acestui grup suedez ce in acest moment este si varianta 2.0 a Demonical (cu un membru in plus sau minus), un fel de relatie actuala Negura Bunget-Grimegod.

In ce priveste Dew-Scented, aparent nationalitatea germana garanteaza si calitatea 'produsului'. Mai pe sleau, totul s-a defasurat nemteste. Oamenii au urcat pe scena, au inceput la timp (spre deosebire de alte trupe mai cu lauda), au cantat ceas si au plecat. Pentru un fan al grupului german sau macar un fan al sonoritatilor thrash-death, Dew-Scented a fost exact ce trebuie. Nimic pompos, fara show scenic, suficient old school dar si contemporan cat sa nu lase impresia unei alte trupe de copy/paste nouazecist, Dew-Scented a avut una din cele mai bune prestatii ale festivalului, simplu, corect si de efect.

Dincolo de preferintele muzicale, e imbucurator faptul ca slot-urile superioare se acorda de ceva vreme si trupelor romanesti, spre deosebire de anii trecuti cand indiferent de notorietatea trupei, daca scria Romania pe tine erai automat trecut in spatele celei mai mici trupe de peste hotare. Nu a avut loc o premiera la Metalhead Meeting din acest punct de vedere, dar e imbucurator faptul ca si festivalul din Bucuresti a adoptat aceasta idee. La Bucovina am apreciat intotdeauna atitudinea extrem de echilibrata a acestor muzicieni si faptul ca orice critica sau comentariu negativ este intampinat cu seninatate, decenta si atitudine pozitiva. Nu e un gen muzical pe care il gust, dar apreciez foarte mult atitudinea, in timp ce Bucovina e un exemplu clar a faptului ca munca e unealta de baza. E drept ca imboldul in acest caz il reprezinta deschiderea din ce in ce mai mare a publicului catre tot ce inseamna folk (Si din pacate, partial, intre tinerii de 15 ani, a ce inseamna un sentiment prost de mandrie nationalista falsa.)

Urmatorii pe lista, Turias. Eh, iata, mi-a fost confirmat din nou de ce aceasta trupa nu este invitata pe la niciun festival serios european, in timp ce concertele pe an le numeri cu degetele. Au avut ei un boom considerabil in urma cu cativa ani, insa in 2015 (si nu numai), Turias a ajuns un fel de n-ar mai fi, lipsa concertelor s-a vazut inclusiv intr-un change over extins ce a afectat considerabil durata concertelor Dark Funeral si Satyricon. Din partea mea, Turisas a fost mult zgomot pentru nimic, vreo sase oameni pe scena cu prea multe subiecte religioase si prea multe vorbe in general, ciorba muzicala.

Si stati linistiti, la Dark Funeral se aude la fel de prost oriunde canta. Bine, sa nu credeti ca la Metalhead Meeting a fost sunet 'vis' pe parcursul evenimentului. Nu a fost cazul. In orice caz, Dark Funeral este o trupa care suna si canta exact la fel in orice concert, din partea mea e ca si cum ar canta aceeasi piesa de 5 minute timp de 50 de minute. La fel de tare m-am plictisit ca si ultimele dati cand i-am vazut in concert. Probabil ca pentru public conteaza mai mult notorietatea, realitatea e ca si Dark Funeral a fost tot un fel de n-ar mai fi. Dar ei asa sunt la orice concert, n-a fost o surpriza, poate si motivul pentru care unii organizatori din Romania au refuzat trupa de mai multe ori.

Eh, Satyricon a fost surpriza serii. O spun din punctul de vedere al unui om care i-a mai vazut live de 3 ori si care s-a plictisit de atitudinea cat si dinamica rock n roll pe care intreg showul si adaptarea muzicala au capatat-o. Fie lui Satyr i-a mai revenit mintea, fie a avut legatura cu faptul ca Satyricon canta pentru prima data in Romania, insa pe langa un setlist ce a reusit sa bifeze piese de pe aproape toate albumele, pana si piesele 'clasice' au recapatat acel sentiment black metal mult ravnit. In afara de Satyr si Frost, componenta Satyricon se schimba de la an la an, insa actuala formula e una ce face cinste numelui, reusind sa ofere o executie impecabila atat pe piesele de pe albumele vechi, cat si cele de discoteca. Jos palaria pentru Satyricon, a fost de bine.

Sambata abia am reusit sa ajung la Bloodway si parca al de sus ne pedepsea cu bonus la grade pentru pasiunile noastre muzicale, undem mai pui ca trupa lui Costin Chioreanu nu e chiar cea mai sanatoasa expresie muzicala. Spun asta in sensul bun, Bloodway este o interpretare avant-gardista si cred ca destul de personala a unei palete de influente muzicale nu neaparat pentru cei obisnuiti cu sonoritati clasice si ritmuri de 4/4. Dar intocmai expresia si experimentul fac din Bloodway un proiect foarte interesant de urmarit si aprofundat, mai ales ca cei trei membri nu se incurca in compozitii care mai de care mai complexe, ci intocmai expresia ofera acea complexitate.

Urmatorii pe lista au fost Demonical, adica Centinex cu un membru in plus sau minus, n-am retinut exact componenta. O portie solida de sweedish death metal si cam acolo se opreste tot filmul, Demonical nu e trupa sa experimenteze, ci doar trupa care ar trebui poate sa se intoarca la ferocitatea primelor materiale. In rest, exclusiv pentru fanii genului.

De aceasta data nu pot comenta despre prestatia Negura Bunget pentru ca, total neasteptat si neplanuit, am ajuns sa cant Cunoasterea Tacuta impreuna cu actuala componenta. Da, nu a fost nimic planuit, a fost o propunere pe moment de a canta o piesa pe care nu am mai ascultat-o sau interpretat-o de aproape 3 ani. Se pare ca lumea a apreciat, dar nu cred ca acest moment sa aiba si o a doua interpretare.

Avand ocazia de a pleca in turneu cu Primordial, cred ca am bifat undeva spre al 30-lea concert Primordial urmarit, cu tot cu aparitiile de la alte evenimente. De ce sa mint, s-a auzit prost. Anumite momente au fost de neinteles, desi Alan a fost din nou in filmul lui, parca de aceasta data un pic mai concentrat pe treaba lui si in acelasi timp mai distant in jocul scenic. Nu e neaparat un lucru rau, de obicei eram martor la o prestatie scenica 'disperata', in sensul ala bun. Primordial este in mod cert una din cele mai expresive trupe contemporane. E clar ca noul album are momente mai 'bombastice' in prestatia live si se leaga de minune cu piesele vechi. Poate doar o parere personala, nu a fost chiar cel mai bun show Primordial.

Cu Triptykon e poveste lunga si complicata. Si acum tin minte showul din 2011 la Hellfest, acolo unde Tom Gabriel Fisher si compania au oferit un show ce ramane in istorie. Si nu a trecut an de atunci in care Triptykon sa nu pastreze acelasi nivel al calitatii oferite intr-un mod cat se poate de natural, pentru ca muzica creata de Fisher este pana la urma o expresie foarte sincera a atitudinii acestuia. Unde mai pui ca la Bucuresti, Triptykon a cantat inclusiv piese din repertoriul Celtic Frost. Exceptand anumite probleme cu sunetul, showul Triptykon la Metalhead Meeting a fost unul magistral, la fel ca orice concert al elvetienilor, o calatorie fonica si psihica intr-o lume la fel de naturala, cu stari si momente nu tocmai placute. Intocmai astfel de trupe fac diferenta si probabil ca Triptykon a fost adevaratul headlinerl ar serii.

Acum, daca ai pastrat legatura cu Bloodbath si in paralel ai pastrat legatura cu Paradise Lost si mai ales concertele Paradise Lost, atunci sper ca n-ai avut o surpriza la Bucuresti. Bloodbath live a fost exact cum ma asteptam, nimic mai mult sau mai putin: Prost! Paradise Lost e una din trupele mele de suflet, insa pe de alta parte Nick Holmes nu mai poate canta ca pe vremuri. Asadar, nu te astepta la miracole la Bloodbath. Eaten a fost masacru, piesele vechi la fel, piesele de pe Grand Morbid Funeral au fost si ele un fel de n-ar mai fi, parca o trupa de deschidere pe care o vedeam la Fabrica cu o interpretare statica, monotona, de baut bere. Iar lipsa lui Sodomizer cat si glumele semnate de Holmes au facut o combinatie letala de 'Asa nu'.

In a patra si ultima zi de Metalhead Meeting mi-am permis sa ajung cu intarziere, fapt pentru ca am prins doar jumatate din show-ul Antimatter, trupa in care a activat inclusiv Duncan Patterson, fost membru Anathema. Ce canta Antimatter acum nu se aseamana mult cu directia avuta acum 10 ani de exemplu, dar asta nu e neaparat un lucru rau. Imbinarea sonoritatilor progresive cu ce inseamna melancolic si totodata atmosferic a fost in mod cert o pata de culoare placuta in multitudinea de trupe, iar Antimatter a fost o surpriza neasteptata si placuta.

Heidevolk e o alta trupa pe care am vazut-o live de circa 20 de ori, astfel au fost circumstantele. Spre deosebire de acum 3-4 ani, Heidevolk activeaza intr-o noua componenta cu alte doua voci si in acelasi timp cu o dorinta de a se departa usor de clasicul 'heiahhaileieleihei', drept dovada ca piesele noi au o abordare mult mai serioasa. Pot doar aprecia dorinta de a explora si alte teritorii muzicale, pastrand insa identitatea cu care Heidevolk a crescut. Din ce am inteles, Heidevolk se intorc in toamna pentru doua concerte in Romania alaturi de Bucovina, deci e de urmarit.

A urmat o alta trupa din categoria 'un fel de n-ar mai fi', Lacrimas Profundere, formatie atat de activa si prezenta in spatiul concertistic european, incat aveam impresia ca s-au destramat. Daca pe vremuri copiau in nestire primele albume Anathema, in 2015 Lacrimas Profundere suna a gothic de discoteca la fel de monoton, singurul factor decisiv fiind vocea. E nevoie de rodaj si inovatie, de copiat Fields Of The Nephilim mai putin.

Si uite ca au aparut si sirenele astea atat de mult mediatizate in campania de promovare. Sirene cu statut ce si-au permis sa dea peste cap programul de seara si implicit show-ul Amorphis. Aici e un semi fel de n-ar mai fi pentru ca in afara de Anneke si o trupa de instrumentisti (nu ca ar fi contat prea mult numele lor), prezenta solistelor Liv Kristine (ex-Theatre Of Tragedy) si Kari Rueslatten (The 3rd and the Mortal) au fost de-a dreptul irelevante, multi erau acolo pentru piesele The Gathering. S-a vazut asta la interpretarea pieselor The 3rd and the Mortal unde a fost somn de voie, asemenea si la compozitiile Theatre Of Tragedy (btw, mi-a placut mai mult ToT cu ultima solista). N-am fost atent la ceas, insa showul mi-a parut o eternitate. Dar a meritat pentru Saturine si Stange Machines, doua din cele mai frumoase momente ale festivalului.

Amorphis a fost un fel de n-ar mai fi strict din punct de vedere al duratei concertului, undeva in jur de 45 de minute, ceea ce pentru un headliner e de neconceput. Pe langa intarzierea cauzata de sirene, finlandezii s-au intins si ei la o runda bonus. Am inteles ca s-ar fi stricat un procesor de chitara, dar din ce tin minte Amorphis e trupa care canta cu chitara direct in PA, adica un proces al carui setup dureaza undeva la 5-10 minute. In fine, nu sunt eu ala care sa comenteze situatia. Volum al sunetului vizibil redus si un setlist destul de interesant si cu anumite piese ce n-au mai fost cantate pana acum in concertele din Romania. Surprinzator, a lipsit Black Winter Day, piesa probabil pastrata pentru un bis care nu a mai venit.

Nu pot sa inchei fara sa mentionez si a doua scena, acolo unde au cantat 'tinere talente locale', desi parte din acele trupe au deja o vechime considerabila si notorietate pe masura. S-a vazut de altfel, sporadic am reusit sa surprind momente impresionante din partea Negative Core Project, Damage Case (un wow!), Breathelast, Blacksheep, Crimena sau Chaos Cult.

Si cam atat despre Metalhead Meeting 2015, un eveniment pe care il consider de bun augur si totodata necesar pentru scena din Capitala, insa cu probleme mai mult decat evidente, atat in comunicare si promisiuni cat si la fata locului. Vorba aia, din greseli se invata.

POZE DIN PRIMA ZI DE METALHEAD MEETING LA BUCURESTI
POZE DIN A DOUA ZI DE METALHEAD MEETING LA BUCURESTI
POZE DIN A TREIA ZI DE METALHEAD MEETING LA BUCURESTI
POZE DIN A PATRA ZI DE METALHEAD MEETING LA BUCURESTI



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva