S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Recenzii

 fata coperta

 

Sa fiu sincer, cand ma gandesc la titlul acestui album, ma trec fiorii. Cu o parte din muzicienii acestei formatii ma cunosc inca de pe vremea cand existau concerte la etajul 2 al Casei de Cultura Preoteasa, inevitabil ma gandesc cum naiba au trecut 10 ani atat de repede si ce au asteptat Tiarra ca in 10 ani sa lanseze doar doua albume full-length.

 

Desi tin minte ca la un moment dat marea problema a fost gasirea unui tobosar cu dorinta stabila de a activa, fapt ce ar putea explica aceasta hiba intre cele doua albume.

In ce priveste X, intr-o era in care ascultatorul este mai degraba interesat de a avea un material cat mai scurt si cat mai simplu - din pacate se observa acest lucru si cand vine vorba de muzica metal - Tiarra se incapataneaza si compenseaza absenta discografica cu un dublu disc ce insumeaza usor peste 100 de minute de auditie, un material conceptual autoprodus (a carei productie audio este semnata de Tudor Scanteie, chitaristul formatiei) ce finalmente se poate dovedi ori stalpul de rezistenta al formatiei, ori pur si simplu un material prea greu de digerat, dar asta ramane exclusiv la decizia si mai ales rabdarea ascultatorului.

Pentru ca X nu e deloc un album simplu si nici nu reflecta stilul muzical cu care Tiarra a vrajit adolescentele melomane de pe vremea Ielelor. Asadar, nu se mai misca nicio padure, nu mai apare nicio cadana dubioasa pe YouTube dansand din buric, X lasa impresia unui material deloc grabit in fazele compozitiei, se observa in mod cert cunostintele muzicale ale celor care au luat parte la proces si modul in care ele au fost aplicate. In esenta, Tiarra a ramas fixata in aceasta zona gotic, unde influentele sunt preluate ba din zone contemporane ale muzicii, ba chiar si din aria industriala sau death metal.

Sunt cateva elemente demne de mentionat aici. In primul rand, 8 oameni in trupa (!) reusesc sa ofere un material foarte bine echilibrat instrumental, nimic in exces, subliniez aici lipsa unei sufocari atat de des intalnire a partilor vocale. Din contra, X este un material foarte aerisit si placut din acest punct de vedere, contrastul dintre ce inseamna voce clean si ce inseamna growlul cu iz Crematorian pare foarte bine definit. La fel, vocile sunt compuse asemenea unui instrument muzical, asa cum ar trebui in mod normal sa fie. Deci nimic de umplutura doar sa ocupe spatiul.

Ce inseamna clapa, vioara si violoncel nu lasa deloc impresia unei dominari compozitionale, ci nuanteaza constant, elegant si cu mult bun gust un album in care chitara si sectia ritmica joaca un rol esential, aspect punctat cu brio si pe partea de productie unde poate primul gand ar fi fost tocmai de a impinge in fata aceasta latura simfonica a trupei. Din fericire nu e cazul, totul este neasteptat de proportionat din acest punct de vedere. In orice caz, fiti siguri ca pe un material de durata unui blockbuster american, fiecare instrument are momentele sale distincte in care este scos la inaintare. Din nou, nimic sufocant, totul prezentat cu mult bun gust si profesionalism.

Atmosferic si mai ales muzical, X este o calatorie, purtand ascultatorul de la faze clasice gotice pana la iesiri din decor, fie ele doom, death si chiar industrial, parti ce balanseaza fiecare instrument in parte, completate de vocea 'dulceaga' a Andei, in timp ce 'masculinul' lasa impresia unei calauze pe parcursul intregului disc. In ciuda unui tempo predominant constant, X nu lasa neaparat loc de monotonie intocmai prin pricina abordarii, singura problema a acestui album fiind cantitatea masiva de 'informatie', dar si asta in sine poate sa marcheze o provocare interesanta pentru ascultator.

Intr-o descriere individuala a pieselor nu cred ca are sens sa intram ca text, asa cum am spus si mai sus este vorba de multa informatie, durata medie a unei piese aici e de 6 minute, insa avem de audiat inclusiv piese de 14 minute. Asadar, suficient de asimilat.

Ca o concluzie, pentru un fan Tiarra, acest album este mai mult decat ai fi putut cere. Pentru un fan al muzicii gotice, este realmente un disc ce suna mult mai bine decat materiale saturate lansate in ultimii ani de trupe etalon a genului, respectiv Tristania, exemplul cel mai usor pe care il pot gasi pe moment.

 

 



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva