S5 Emusica - шаблон joomla Авто
Recenzii

Dirty Shirt Dirtylicious

Din punctul meu de vedere, pe lumea asta exista doua tipuri de formatii. Cele care fac muzica aproape exclusiv din pasiune, si cele care mai apoi inteleg ca pasiunea si talentul muzical sunt doua detalii insuficiente daca vrei sa ajungi si tu o mica parte din aceasta scena internationala a muzicii rock/metal. Ca de obicei, totul depinde de ce dorinte ai pe suflet.

Probabil ca din a doua categorie fac parte si Dirty Shirt, desi pentru aceasta trupa din Maramures a fost nevoie de aproape 15 ani pentru a crea o identitate muzicala si alti 5 ani pentru a-l pune pe hartie, in acest caz, pe disc. La doi ani distanta de lansarea lui Freak Show, Dirty Shirt revin cu un nou material discografic, Dirtylicious, compus si prezentat cu un scop mai mult decat evident, dar scop care deopotriva poate sa dauneze conceptului muzical.

Pai sa o luam usor. Departe de compozitia albumului, scopul Dirtylicious este unul mai mult decat evident si anume promovarea formatiei peste granite, mai ales cu acest 'boom' capatat in urma participarii la Wacken plus o serie de concerte prin Europa, e foarte clara intentia Dirty Shirt, la fel de clara cum este si abordarea muzicala.

Spre deosebire de Freak Show, Dirtylicious intra intr-un 'full gear' balcanic unde elementele folclorice ajung sa ocupe un spatiu pe alocuri mai important decat chitara sau sectia ritmica. Daca publicul probabil ar gandi cuvantul folclor asimilat abordarilor clasice gen Bucovina sau Negura Bunget, aflati ca Dirty Shirt e de aceasta data dintr-un cu totul alt film unde lautarul si raposatul Gica Petrescu sunt pusi la rang de maestri ai muzicii.

Si din acest punct de vedere inclin sa spun ca aceasta abordare devine ocazional sufocanta. Poate de prea multe ori se merge pe adaptarea 'lautarismului' pe ritmuri de metal, omagii aduse lui Maria Tanase (fragment din Ciuleandra adaptat pe piesa Hotii), mentiune la adresa lui Gica Petrescu, cat si intro-ul Ciocarlia (omagiu lui George Enescu) sau outro-ul Calusarii, celebrul dans ramas ca testament de la stramosii Daci si romanii Calusari. Aceasta amprenta muzicala 'domneste' pe intreg discul, de altfel un album unde nu se insista neaparat pe continuitate, ci mai degraba fiecare piesa isi are rolul individual.

Ce a ramas totusi intact este satira tipica Dirty Shirt, din acest punct de vedere albumul contine momente cu adevarat delicioase, un amestec bine conturat intre comicul de la sat si dramatismul urban. Aceasta dorinta de expunere cred ca se simte inclusiv in prezentarea lirica, Dirtylicious este prezentat atat in limba romana cat si in engleza, cea din urma cu un aparent (ocazional) accent comico-balcanic intentionat.

Interpretarea 'lautareasca' a iesit de minune, lauda in acest caz revine tarafului Transylvanian Folklore Orchestra a carei abordari balcanice transforma acest produs in poate cel mai indraznet album rock/metal lansat in undergroundul ultimilor ani. Sa nu ma intelegeti gresit, din punct de vedere comercial sunt convins ca Dirtylicious va reprezenta un real succes, atata timp cat este promovat pe masura. E drept ca pe partea conceptuala sunt de parere ca se putea insista mai mult si nu neaparat a 'culca urechea' pe elementul surpriza al tarafului. Sunt acele momente cand chitara - de exemplu - este cumva sufocata de alte elemente dornice de a iesi in fata, iar in acest caz cateva riffuri clasice adaptate la balcanic se dovedesc insuficiente.

Sa fiu sincer, am gasit pe partea vocala idei mai faine. Alternanta celor doua voci, atat ca tonalitate cat si abordare, completare sau compozitie lasa intocmai impresia unui album gandit clar catre o directie clara, un element ce lipseste de prea multe ori in randul trupelor din tara. Probabil ca Charles "Kallaghan" Massabo si Alan Douches s-au distrat de minune la sesiunea de mixaj/master.

Concluzia? Pai, Dirtylicious va avea cu siguranta succes comercial. Ca esti de acord sau nu cu aceasta abordare, un lucru e clar si anume ca Dirty Shirt este o trupa care stie clar ce vrea si nu se da in laturi cand vine vorba de implinirea scopului. Iar din acest punct de vedere, respectele mele. Pentru cine doreste dans si voie buna in ideea de 'canta-mi lautare dar bine ca o bagi pe metal', e un album perfect. E compus profi, e inregistrat profi, e gandit la fel de profi. Pe mine ma roade curiozitatea sa vad discul prezentat in format live, acolo am impresia ca va straluci cu adevarat.

 

 



REF 2014: Making of


REF 2014: Meet and greet


REF 2014: Ziua 1


REF 2014: Ziua 2


REF 2014: Ziua 3


REF 2014: Ziua 4


REF 2014: Public


Riff concert la Deva