Interviu cu WHITE WALLS

Componenta actuală a trupei White Walls este: Alex (Dasu) – chitară, Serban – bass, Eugen – voce, Theo- tobe. Un lucru interesant este că primii doi au fost în ultima componență Protest Urban în 2009 iar Eugen, care venise de la trupa Fortuneteller, a fost al doilea vocal la aceeași trupă în primul an de activitate (2003). Cine avea să știe că în 25 aprilie 2009 vor forma, White Walls, una din cele mai bune trupe de export?

Într-un timp în care alţii de abia se dezmeticesc şi cântă în deschidere pentru alte trupe ca să-şi facă rodajul, trupa de progressive metalcore a impresionat o grămadă de lume astfel că și-a creat rapid un nume pe scena rock/metal în plină ascensiune prin spectacolele live pe care le-a susținut. Reputația trupei a fost întărită și de premiile obținute: băieții au ieșit învingători în The Battle of Rocksin, au obținut locul întâi la Stustock Newcomers și locul întâi la Romanian Global Battel of The Bands Finals, primind astfel șansa să reprezinte România la finala GBOB în Kuala Lumpur în 2011. Tot în anul 2011, White Walls a devenit prima trupă românească invitată să concerteze în cadrul ProgPower Europe Festival.

De unde provine numele White Walls?

De la ultima piesă de la excepționalul album Colors al celor de la Between the Buried and Me. Fun fact, la rândul lor BTBAM și-au ales numele după o piesă de la Counting Crows.

V-ar plăcea să împărțiți scena cu Between The Buried?

Enorm! Cumva gusturile noastre muzicale s-au dus în alte direcții de la Colors (2009) și până acum, dar încă sunt o trupă de referință pentru noi.

Știu că a trecut ceva timp, dar spuneți-ne cum a fost să împărțiți scena cu nume mari precum Deftones, Leprous sau Blind Guardian.

La Deftones cel puțin a fost suprarealist. Pentru mine (Șerban, bass) cel puțin a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care mi le-a adus muzica. Am dat mâna cu Steph Carpenter și i-am spus cât de mult înseamnă muzica lor pentru mine, și cât m-a ajutat să devin cine sunt. El mi-a răspuns “sunt interese mari la mijloc man”.

Înainte să intrați în malaxorul clasificărilor genului rock, care ați zice că este genul muzical pe care-l adoptați, metal sau progressive metal? Și cât de important credeți că este ca White Walls să se autodefinească printr-un gen muzical?

Într-un “alternative prog metal” nu ne-ar deranja să fin încadrați. Nu credem că e foarte important. Cu cât se face mai multă muzică nouă și ciudată în toate colțurile lumii, cu atât mai irelevante sunt vechile convenții ale genurilor muzicale. Genre is dead.

Am citit diferite review-uri (cronici, n. red.) ale albumelor voastre, unde se fac tot felul de comparații între White Walls și The Ocean, Opeth, Karnivool sau Leprous. Vă deranjează astfel de comparații? Sunt corecte sau dimpotrivă, nepotrivite, din punctul vostru de vedere?

Hahaha, păi o bună parte din comparațiile alea sunt scoase direct din press kit-ul nostru! Pentru noi nu sunt neapărat super potrivite ca și comparații directe, ci mai degrabă ca un fel de “For Fans Of”, sau un “If You Liked X You Might Like Y”.

Ce echipamente folosiți și cât de importante credeti că sunt acestea pentru rezultatul final?

Pfoai, prea multe ca să le înșirăm acum. Ultimul echipament venit “în familie” este o chitară Cort luată de Dasu de la Zeedo, cărora le mulțumim (în frunte cu Alex Zglimbea, minunatul nostru sunetist) pentru tot sprijinul oferit pe partea tehnică. În rest, cel mai bun echipament este cel pe care îl ai, cel pe care ți-l permiți, cel pe care știi să-l folosești, și cel care te inspiră.

Știu că întreaga trupă aveați un side-project, Men In The Mirror, care era un tribute band MJ. O mai aveți?  Știu că, pe lângă Eugen, care are o abilitate extraordinară de a schimba atât de ușor tonalitatea vocală, mai aveați 2 persoane la backing vocals, îl  mai aveați pe Marian (fostul tobar W.W) dar și pe clăparaul Adrian Mateescu, responsabil de altfel pentru înregistrările primului albumului White Walls cât și pentru execuția porțiunile de clapă. Ne puteți povesti câte ceva despre Men in the Mirror? Cum “se pupau” cele două proiecte?

Men In The Mirror a fost un proiect foaaaaarte drag nouă, unde solist era Bogdan “Bobo” Ioan, care ulterior a câștigat Vocea României. Povestea despre cum s-a format este una foarte simpatică, noi repetam în fosa Casei de Cultură Constanța, iar Bobo pregătea un concert solo deasupra noastră, pe scenă, simultan. L-am auzit cântând piese MJ și, fiind cu toții fani, am zis că trebuie să-l cunoaștem pe interpret. Restul este istorie, la propriu.

Având în vedere că primul album White Walls, “Mad Man Circus”, lansat în 12 octombrie 2010, se putea descărca gratuit de pe asiluum.com, puteți să ne spuneți cam de câte “descărcări” a avut parte? 

Nu prea avem nicio idee, sincer. 1000? Răspunsul este un mister și pentru noi.

În 23 octombrie 2020 ați lansat “Grandeur, care deschide un spectru cu totul nou de căi muzicale și oferă un sunet mai matur, la 7 ani de la lansarea albumului anterior, “Escape Artist” și despre care publicația Prog Sphere spune în felul următor: Grandeur este un album extrem de decent și aventuros în cea mai mare parte a sa, făcând din el un produs care nu se ferește de experimentare, dar care rămâne, în același timp, coerent.”

Pe partea de producție a albumului ați colaborat cu Forrester Savell (Karnivool, Make Them Suffer, Animals as Leaders), care a semnat mixul și masterul noului album. Cât de provocatoare a fost o astfel de colaborare? Cine pe cine a contactat?

În primul rând “un album extrem de decent” este un review extrem de funny, mulțumim că ne-ai adus aminte de el! Colaborarea cu Forrester a fost extrem de ușoară și de profi, noi i-am scris, el a fost de acord, am stabilit niște deadline-uri, totul a fost destul de boring și de previzibil, lucru ideal pentru o colaborare de genul.

Care este povestea acestui nou album din punct de vedere al textelor?

Eugen este un poet desăvârșit, ale cărui căi sunt misterioase, iar preocupările sale artistice sunt destul de transparente în versuri: iluzii de grandoare, megalomanie, aparență vs esență și așa mai departe.

“Grandeur” înseamnă 3 ani de muncă în care majoritatea pieselor au fost plimbate pe WhatsApp între Șerban și Dasu, 3 ani în care toți membrii trupei ați organizat “writing camp-uri” și v-ați concentrat 100% pe compoziție – lucru pe care ar trebui să-l facă  orice muzician care știe să folosească software tip DAW – și să se preocupe atât de “the big picture”, cât și cu detaliile car pot părea nesemnificative.

Întrebarea mea sună așa: care este secretul reușitei unui astfel de album în România – o țară unde muzica metal/rock, în general, nu este doar nepromovată și nebăgată în seamă de media, dar care produce și pierderi financiare muzicienilor din underground?

Nu știm. Toate albumele și turneele noastre reprezintă niște “pierderi financiare” dacă e să le analizăm așa. Bine că n-o facem, și urmărim un cu totul alt high cu trupa asta!

Spuneați la un moment dat că  “dobrujan metal” rămâne prerogativa White Walls”. Aveți de gând să duceți dobrujan metalul în turneu european?

Am mai făcut-o și o s-o mai facem. Cât mai curând cu putință.

Ce așteptări aveți de la publicul din Rockstadt?

Niciuna. Pentru noi e o bucurie mare simplul fapt că suntem împreună, sănătoși și capabili să facem asta. Orice apreciere de la public este un mare bonus!

Trupa WHITE WALLS pe internet:

 

► Site oficial
► Bandcamp
► Spotify
► Apple Music
► YouTube
► Facebook
► Instagram 

 Articol și interviu realizat de Anna-Maria Cândea pentru Rockstadt, 12.02.2022

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *